Pentru a impulsiona acest lucru, Curtea de Conturi Europeană sugerează legarea plăților acordate statelor prin Politica Agricolă Comună (PAC) de utilizarea durabilă a apei. Raportul privind „Utilizarea durabilă a apei în agricultură: fondurile PAC sunt mai susceptibile de a promova un consum mai mare decât mai eficient”, realizat de Curtea de Conturi Europeană, se va afla marți pe masa eurodeputaților din Comisia pentru agricultură, iar aprobarea lui va reprezenta primul pas pentru schimbarea legislației în sensul sugerat de raport. Alegerea zilei de marți pentru votarea acestui raport nu este întâmplătoare, pe 22 martie sărbătorindu-se în fiecare an Ziua Mondială a Apei.
Creșterea demografică, activitățile economice și schimbările climatice au intensificat deficitul de apă în UE, atât la nivel sezonier, cât și pe termen lung. O parte importantă a teritoriului comunitar este deja afectată de captările de apă care pun presiune pe rezervele disponibile, iar tendințele actuale indică un stres hidric (când rezervele anuale de apă pe cap de locuitor dintr-o ţară sunt sub 1.700 de metri cubi) din ce în ce mai mare. Concluzia Curții a fost că politicile agricole, atât la nivelul UE, cât și la nivelul statelor membre, nu sunt aliniate în mod consecvent la politica Bruxelles-ului în domeniul apei. Regulile pentru autorizarea captărilor de apă și mecanismele de tarifare a apei prevăd numeroase derogări pentru utilizarea ei în agricultură. De asemenea, puține scheme din cadrul PAC condiționează plățile de cerințe stricte în materie de utilizare sustenabilă a apei. PAC finanțează proiecte și practici menite să îmbunătățească utilizarea sustenabilă a apei, cum ar fi măsurile de retenție a apei, instalațiile de epurare a apelor uzate și proiectele de îmbunătățire a eficienței sistemelor de irigații, dar astfel de proiecte sunt mai rare decât proiectele susceptibile să sporească presiunea asupra resurselor de apă, cum ar fi proiectele privind construirea de noi sisteme de irigații.
Captările ilegale, un fenomen
În UE, există puține date oficiale recente privind captările ilegale de apă. În 2015, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a prezentat o serie de estimări bazându-se pe o gamă largă de surse. De exemplu, se estima că în Cipru existau 50.000 de puțuri forate ilegal, iar în Spania existau peste o jumătate de milion. Potrivit Fondului Mondial pentru Natură, problema este deosebit de acută în Castilia-La Mancha și în Andaluzia. În Ungaria, experții estimează consumul de apă fără autorizație la aproape 100 de milioane metri cubi/an, ceea ce reprezintă 12% din captările înregistrate.
Ce recomandă raportul
Raportul Curții include o serie de recomandări pentru Comisia Europeană, iar prima dintre acestea este să solicite statelor membre să justifice modul de stabilire a nivelurile de tarifare a apei, deciziile privind acordarea derogărilor de la procesul de autorizare al captărilor de apă, precum și pe ce se întemeiază concluziile că aceste captări nu au un impact semnificativ asupra rezervelor de apă. Raportul sugerează anul 2025 ca termen-limită pentru aplicarea acestor recomandări de către statele UE. De asemenea, începând de anul viitor, ar trebui ca la nivelul Comisiei Europene să se ia măsuri pentru ca atunci când aprobă planurile strategice PAC ale statelor membre să se asigure că proiectele de irigații finanțate contribuie la atingerea obiectivelor Directivei-cadru privind apa.
Noi reguli pentru alocarea banilor
Începând cu anul 2023, Comisia Europeană ar trebui:
- să condiționeze sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat pentru investiții în irigații de punerea în aplicare a unor politici care stimulează utilizarea sustenabilă a apei în statele membre;
- să lege toate plățile din cadrul PAC către fermieri de respectarea cerințelor de mediu explicite privind utilizarea sustenabilă a apei, inclusiv prin intermediul condiționalității;
- să solicite instituirea unor măsuri de protecție pentru a preveni utilizarea nesustenabilă a apei pentru culturi finanțate prin intermediul sprijinului cuplat facultativ.
Cum arată situația în România
România are o suprafaţă irigabilă de aproximativ un milion de hectare, după ce înainte de 1989 avea amenajată o suprafață de 3 milioane, iar specialiștii spun că acum s-ar putea iriga, în condiții de eficiență economică, doar 1,8 milioane, dacă s-ar reabilita infrastructura primară. În perioada 2014 - 2020, pentru finanțarea Programului Naţional de Reabilitare a lnfrastructurii Principale de Irigaţii, care prevedea reabilitarea a peste două milioane de hectare, s-a alocat un miliard de euro. Programul este mult întârziat, astfel că anul trecut au fost irigate circa 750.000 de hectare, iar în 2020, când agricultura s-a confruntat cu cea mai gravă secetă înregistrată în ultima jumătate de secol, 500.000 de hectare, potrivit datelor de la Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Comisia Europeană a respins anul trecut introducerea proiectelor de irigaţii în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), deoarece autorităţile de la Bucureşti nu au putut furniza dovezi că ele nu afectează mediul înconjurător, mai precis rezervele de apă care alimentează sistemele. Proiectele de irigații aveau o valoare de două miliarde de euro.