Jurnalul.ro Ştiri Politică Firea, la congresul PSD: Sunt extrem de revoltată. Doar noi am luptat în pandemie

Firea, la congresul PSD: Sunt extrem de revoltată. Doar noi am luptat în pandemie

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus, sâmbătă, la congresul extraordinar al ,PSD; că este extrem de revoltată față de măsurile anunțate de Guvern care vizează începerea școlii.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus la congresul PSD că în urmă cu 20 de ani a afirmat „decât politician, mai bine casnică”, că nu a mai spus acest lucru în urmă cu 10 ani, când a devenit membru PSD, dar că acum este la fel de revoltată ca în urmă cu două decenii.

„Și acum sunt foarte revoltată, sentimentul de acum 20 de ani apare din ce in ce mai des. Sunt mamă și în fiecare zi mă revolt. M-am revoltat că în trei săptămâni copiii încep școala și trebuie să poarte obligatoriu mască, chiar și cei foarte mici, care nu vor ști să o păstreze pe nas și pe gură, să nu se atingă, să nu socializeze în clase, să fie ca într-o pușcărie medicală. Mi se pare rezvoltător de-a dreptul să vii ca ministru al Educației, ca ministru al Sănătății și ca premier, care nu reacționează, că părinții sunt cei vinovați. Toți păriniții din România se transformă într-o grupare de vinovați, pentru că va trebui să semnăm cu toții o declarație pe proprie răspundere, care poate avea și implicație juridică, că ne trimitem copiii la școală în bună regulă. Dar de unde să știm noi dacă sunt în bună stare, suntem toți medici, suntem toți asistenți?”, a spus Gabriela Firea.

„Părinții din România nu trebuie să fie transformați în vinovați. Pe cine vrea sa acopere Guvernul, ce știe Guvernul și noi nu știm, ce scemariu este cunoscut deja în laboratoare?”, a întrebat Firea.

Ea susține că PSD a dus greul pandemiei.

„Cred ca noi trebuie să fim aproape de oameni pentru că doar noi am luptat în această pandemie, nu doar cu virusul, ci am luptat cu nepăsarea, cu indolența, cu lipsa de organizare a acestui Guvern, care nu a făcut altceva decât să-i amenințe pe români, să le pună etichete, să le dea amenzi foarte mari și să se instituie dictatura”, a mai spus primarul general al Capitalei.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gabriela firea congresul psd
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri