Potrivit unui comunicat remis, duminică, AGERPRES, de DGPMB, firmele de deszăpezire au acţionat defectuos, fiind sancţionate în conformitate cu art. 105 pct. 28 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată.
"Recomandăm deplasarea cu autoturismele personale doar pentru situaţii de urgenţă şi utilizarea cu preponderenţă a mijloacelor de transport în comun, echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru deplasarea în condiţii de iarnă, precum şi respectarea cu stricteţe a semnalelor şi recomandărilor poliţiştilor rutieri. Să adaptaţi viteza la condiţiile meteo şi de trafic, să circulaţi cu viteză redusă, păstrând o distanţă corespunzătoare în mers, între autovehicule, şi să nu bruscaţi comenzile maşinii", precizează comunicatul DGPMB.
Sursa: AGERPRES