Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul american a cerut unor bănci să depună oferte pentru First Republic

Guvernul american a cerut unor bănci să depună oferte pentru First Republic

de Redacția Jurnalul    |   

Guvernul american a cerut unor bănci, precum JPMorgan Chase, Bank of America, să depună oferte pentru First Republic, instituţie de credit care anul acesta are o prăbuşire de 97% a preţului acţiunilor pe Wall Street.

Guvernul american a cerut JPMorgan, PNC şi altor câteva grupuri financiare, inclusiv firme de investiţii nebancare, să liciteze pentru întreaga sau o parte din First Republic, în timp ce autorităţile de reglementare americane încearcă să determine cât ar costa preluarea creditorului californian aflat în dificultate, scrie publicaţia britanică Financial Times, citată de Ziarul Financiar.

Ofertele trebuie depuse până duminică după-amiază, într-o măsură care, speră autorităţile, va calma pieţele şi va pune capăt unei perioade de incertitudine pentru creditorii regionali, notează CNBC.

În ultimele 24 de ore, a devenit clar atât pentru First Republic, cât şi pentru guvern că stabilizarea băncii va necesita aproape sigur preluarea acesteia de către Federal Deposit Insurance Corporation, au declarat patru persoane informate despre situaţie.

Acţiunile First Republic au pierdut peste 97% din valoarea lor în acest an, fiind trase în jos de îngrijorările legate de pierderile pe hârtie ale portofoliului său de credite ipotecare şi ale altor active, precum şi de ieşirile masive de depozite după prăbuşirea pe 10 martie a Silicon Valley Bank.

Agenţia americană de ştiri Bloomberg notează că autoritatea de reglementare a contactat unele bănci la sfârşitul zilei de joi, solicitând indicaţii de interes, inclusiv un preţ propus şi un cost estimat pentru fondul de asigurare a depozitelor al agenţiei. Pe baza propunerilor primite vineri, autoritatea de reglementare a invitat unele dintre aceste firme şi altele la următoarea etapă a procesului de licitaţie.

Procesul de licitaţie demarat de autorităţile de reglementare - după săptămâni de discuţii nereuşite între bănci şi consilierii acestora - ar putea deschide calea pentru o vânzare mai ordonată a First Republic decât licitaţiile prelungite care au urmat falimentelor Silicon Valley Bank şi Signature Bank luna trecută. Scăderea acţiunilor - lăsând compania cu o valoare de piaţă de 650 de milioane de dolari - a făcut ca o astfel de preluare să fie cel puţin oarecum mai fezabilă.

Potenţialii ofertanţi au primit acces digital la o cameră de date cu informaţii extinse despre împrumuturile şi alte active ale First Republic, potrivit a două surse familiare cu procesul. O serie de firme de investiţii au primit, de asemenea, acces la date şi au fost încurajate să prezinte oferte, scrie FT.

Băncilor şi altor persoane li s-a spus că sunt binevenite ofertele care ar include preluarea First Republic în administrare judiciară şi că o ofertă câştigătoare va include probabil o anumită asistenţă din partea fondului de asigurare al FDIC. Ofertanţilor li s-a dat termen până duminică pentru a depune oferte ferme.

Guggenheim consiliază FDIC cu privire la acest proces, potrivit unor persoane familiarizate cu această chestiune.

JPMorgan, care a condus un efort anterior de stabilizare a First Republic prin convocarea unui grup de 11 bănci pentru a plasa depozite de 30 de miliarde de dolari în creditor, pregăteşte în prezent o ofertă pentru o tranzacţie post-rezoluţie, au declarat trei persoane informate despre situaţie. JPMorgan şi PNC au refuzat să comenteze.

Nu este clar câte alte bănci vor depune oferte sau dacă FDIC va considera vreuna dintre oferte acceptabilă. Atunci când SVB a dat faliment, alţi creditori au refuzat iniţial să liciteze, iar FDIC a înfiinţat o bancă-punte pentru a le oferi clienţilor săi acces la banii lor.

FDIC a declarat: „Nu putem comenta sau confirma rapoartele potrivit cărora licităm o bancă deschisă şi operaţională”.

Dacă First Republic, cu sediul în San Francisco, va fi preluată de FDIC, aceasta se va număra printre cele mai mari falimente bancare din istoria SUA, alături de Washington Mutual în 2008 şi SVB.

Modelul de afaceri al First Republic, care constă în utilizarea depozitelor cu costuri reduse pentru a finanţa creditele ipotecare ieftine, a fost presat de creşterea ratelor dobânzilor. Aceasta a dezvăluit luni că clienţii au retras peste 100 de miliarde de dolari în depozite, în condiţiile în care au crescut îngrijorările cu privire la băncile regionale în urma prăbuşirii SVB.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: first republic bank guvern american
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri