Uneori, când un regizor îşi alcătuieşte echipa de actori şi apelează la unele vedete cu personalitate apăsată, îşi aduce pe dracul în casă. E anevoios să lucrezi cu actori care îşi susţin cu îndârjire, cu voce ridicată opiniile faţă de piesă sau de film. Dar când şi scenaristul, scriitorul povestirii este un încăpăţânat, obişnuit să facă doar ce vrea el, să-şi impună soluţiile în realizarea filmului, dracul este, pentru regizor, la pătrat. O voinţă de fier, o apărare a propriilor păreri cu baioneta la armă erau atitudinile lui Eugen Barbu în orice privinţă, greu să nu-i faci vrerea marelui scriitor. Nu ceda niciun centimetru în privinţa opiniilor lui, iar când era vorba deputeau să se strecoare cu succes. A profitat şi de simpatia pe care i-o purta Vadim Tudor, nedespărţitul scriitor şi om de vastă cultură de lângă Eugen Barbu. În plimbările de seară cu căţelul, pe la Piaţa Romană, Corneliu Vadim Tudor i-l făcea simpatic lui Eugen Barbu pe năstruşnicul Florin Piersic. Astfel, scriitorul Eugen Barbu i-a acceptat lui Piersic, în rolul justiţiarului Mărgelatu, ticurile acelea drăguţe ca mâncatul seminţelor şi scuipatul cojilor cu viteza unei maşini agricole şi ritualul lui de a-şi spăla ţevile revolverului cu rachiu.