Jurnalul.ro Ştiri Externe Flotă europeană în strâmtoarea Ormuz

Flotă europeană în strâmtoarea Ormuz

Germania, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Italia, Olanda şi Portugalia vor acorda „sprijin politic” pentru crearea unei misiuni europene de supraveghere maritimă în strâmtoarea Ormuz (EMASOH), a anunţat, luni, Ministerul francez de Externe.

Cele opt ţări „salută toate contribuţiile operaţionale anunţate deja de Danemarca, Franţa, Grecia şi Olanda în sprijinul acestui efort şi aşteaptă cu nerăbdare noi angajamente în zilele următoare”, precizează comunicatul difuzat de minister. Ţările respective îşi explică decizia prin „instabilitatea” actuală „într-o regiune esenţială pentru pacea mondială”. „În 2019, insecuritatea şi instabilitatea în creştere, care s-au tradus prin numeroase incidente maritime şi non-maritime, au fost observate în Golf şi în strâmtoarea Ormuz, consecinţe ale unei intensificări a tensiunilor regionale”, susține comunicatul. „Această situaţie afectează de luni de zile libertatea de navigaţie şi securitatea navelor şi echipajelor europene şi străine. Ea compromite, de asemenea, schimburile comerciale şi aprovizionarea energetică, ceea ce ar putea avea consecinţe economice în lumea întreagă”, subliniază textul. Emiratele Arabe Unite (EAU) vor găzdui cartierul general al misiunii pe teritoriul lor, mai precizează comunicatul. Franţa a anunţat în decembrie desfăşurarea fregatei „Courbet” în cadrul acestei misiuni de securitate. Potrivit francezilor, care dispun de o bază navală la Abu Dhabi, în EAU, 12 ţări europene şi-au exprimat anterior interesul pentru misiune.

Misiunea e prezentată drept complementară coaliţiei create de SUA, după atacurile asupra unor petroliere, imputate Iranului.

 

Subiecte în articol: stramtoarea ormuz flotă europeană
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri