Jurnalul.ro Ştiri Locale Fost ministru, RĂNIT într-un GRAV accident de circulație la Focșani

Fost ministru, RĂNIT într-un GRAV accident de circulație la Focșani

de Redacția Jurnalul    |   

Fostul ministru al Dezvoltării, Ion Ștefan, a fost implicat într-un accident rutier produs în apropiere de Focșani. Acesta a fost transportat la spital.

Incidentul a fost anunțat prin sistemul unic de urgență 112, joi, la ora 13.56, transmite IPJ Vrancea.

Surse apropiate anchetei au confirmat că este vorba despre fostul ministru al Dezvoltării, Ion Ștefan, în prezent deputat. 

„Polițiștii au stabilit faptul că, un autoturism a intrat în coliziune cu autoturismul care rula în fața sa, pe Drumul Național 2 E 85, între municipiul Focșani și Garoafa. În urma evenimentului rutier, un pasager din primul autoturism a suferit leziuni ușoare, fiind preluat de ambulanță”, a anunțat IPJ Vrancea.

Potrivit martorilor, maşina în care se afla fostul ministru al Lucrărilor Publice a fost avariată, iar la locul accidentului au intervenit deja mai multe ambulanţe.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurarilor în care s-a produs accidentul rutier.

Un fost ministru a fost rănit într-un accident de circulație

 

Subiecte în articol: accident Ion Ștefan ministru focşani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri