Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, a fost condamnat, marți, la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Decizia este definitivă.

Magistrații ÎCCJ au decis, marți, condamnarea lui Neculai Onțanu pentru luare de mită la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru un termen de 8 ani.

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru luare de mită, pe 11 iunie 2016, alături de avocatul Loredana Radu şi de alte două persoane.

Secretarul Consiliului Local al Sectorului 2, Toma Şutru, a fost și el condamnat la 3 ani de închisoare pentru infracţiunea de luare de mită și spălare de bani. Contopind pedepsele, Toma Şutru are de executat o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Avocata Loredana Radu a fost condamnată la 3 ani și 5 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei. Aceeași pedeapsă se aplică și lui Radu Aurel.

Instanța a decis menţinerea confiscării speciale a sumei de 1.400.000 euro de la inculpatul Radu Aurel, aşa cum a dispus prima instanţă, și menţinerea confiscării speciale a sumei de 400.000 euro de la inculpata Radu Loredana-Claudia, aşa cum a dispus prima instanţă.

Totodată, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.877.750 euro de la inculpatul Şutru Toma și menţinerea măsurilor de sechestru asigurător asupra bunurilor deţinute de Radu Aurel până la concurenţa sumei de 1.400.000 euro, aşa cum a dispus prima instanţă.

 

Subiecte în articol: neculai ontanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri