Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa nu va recunoaşte independenţa Cataloniei

Franţa nu va recunoaşte independenţa Cataloniei

Franţa a anunţat că nu va recunoaşte independenţa Cataloniei, dacă guvernul regional va da o declaraţie unilaterală de independenţă, şi a cerut celor două părţi să înceapă negocierile pentru încheierea crizei declanşate de referendumul de săptămâna trecută, scrie The Guardian.

“Dacă va fi o declaraţie de independenţă, va fi unilaterală, şi nu va fi recunoscută”, a spus ministrul afacerilor europene din Franţa, Nathalie Loiseau. “Catalonia nu poate fi definită de votul organizat de mişcarea de independenţă de acum o săptămână”, a spus aceasta pentru CNews. “Această criză trebuie să fie rezolvată prin dialog la toate nivelurile politice din Spanie”.

Comisia Europeană a avertizat că o Catalonie independentă va fi situată automat în afara Uniunii Europene şi va fi nevoită să reaplice pentru a devenii membră. “Dacă independenţava fi recunoscută – ceea ce este ceva ce nu s-a discutat – cea mai imediată consecinţă va fi că aceasta (Catalonia) va părăsi automat Uniunea Europeană”, a mai spus aceasta.

Preşedintele Cataloniei, Carles Puigdemont, este aşteptat să ducă rezultatele referendumului în faţa parlamentului regional, marţi.

Potrivit guvernului Cataloniei, 90% dintre participanţii la vot au optat pentru independenţă în cadrul referendumul din 1 octombrie, la care au participat 2,3 milioane de persoane dintre cele 5,3 milioane de persoane cu drept de vot.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri