Jurnalul.ro Sport Sporturi FRT a instalat 160 de panouri fotovoltaice la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti

FRT a instalat 160 de panouri fotovoltaice la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti

de Redacția Jurnalul    |   

Federaţia Română de Tenis (FRT) a instalat 160 de panouri fotovoltaice la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, producându-şi singură energia electrică, anunță Ziarul Financiar.

Federaţia Română de Tenis (FRT) este prima federaţie sportivă din România care produce energie electrică proprie, făcând un pas semnificativ către sustenabilitate şi eficienţă energetică prin instalarea a 160 de panouri fotovoltaice la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.

„Acest proiect nu doar că ne ajută să reducem costurile operaţionale, dar şi să protejăm mediul înconjurător. Federaţia Română de Tenis îşi asumă responsabilitatea de a fi un lider în sustenabilitate şi inovaţie în sportul românesc. Sperăm ca acest pas să inspire şi alte federaţii şi organizaţii sportive să adopte soluţii verzi şi să contribuie la un viitor mai sustenabil pentru toţi”, a declarat Preşedintele FRT, George Cosac.

Instalarea panourilor fotovoltaice va însemna, în primul rând, reducerea costurilor cu energia electrică va permite FRT să redirecţioneze fondurile economisite către alte proiecte de dezvoltare sportivă şi infrastructură. În al doilea rând, această iniţiativă poate servi drept model pentru alte organizaţii sportive din România, încurajând adoptarea tehnologiilor verzi şi contribuind astfel la o economie mai sustenabilă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: FRT panouri fotovoltaice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri