Jurnalul.ro Ştiri Externe Furie în China, după ce poliţia a renunţat la anchetarea unui bărbat care îşi abuza sexual fiica în tren

Furie în China, după ce poliţia a renunţat la anchetarea unui bărbat care îşi abuza sexual fiica în tren

Furie în China, după ce poliţia a decis să renunţe la o investigaţie care implica un tată care îşi molesta fiica, în vârstă de cinci ani, într-un tren. Decizia poliţiei a fost motivată de faptul că cei doi sunt tată şi fiică, scrie The Guardian.

Un videoclip care a început să circule în mediul online, săptămâna trecută, surprinde un bărbat care atinge în mod repetat o fata. Aceasta din urmă i se adresează cu apelativul “tată” şi îl roagă să se oprească. Imaginile, care au fost filmate într-un tren, în Jiangxi, au condus la furie în mediul online, punând presiune pe autorităţi pentru a începe o investigaţie,

Poliţia căilor ferate din Nanchang a declarat, miercuri, că a localizat bărbatul din videoclip. Acesta a fost prezentat ca fiind Zhou, în vârstă de 30 de ani. “Comportamentul lui Zhou, prezentat în videoclip, nu reprezintă o molestare. Le mulţumim cetăţenilor pentru îngrijorare.”, a mai declarat poliţia.

Răspunsul poliţiei a înfuriat cetăţenii, motivând că modul în care bărbatul se comporta era clar un comportament sexual. Acesta o ţinea pe fetiţă pe picioare şi o atingea pe sub haine.

Prima lege naţională privind violenţa domestică, implementată în China în martie 2016, include protecţia copiilor în cazul abuzurilor îndreptate împotriva lor. În codul penal al ţării, molestarea copiilor este o crimă care se pedepseşte cu minimum cinci ani de închisoare.

Cu toate acestea, pentru că violenţa şi abuzurile domestice sunt văzute ca fiind probleme care necesită rezolvare în interiorul familiei, multe cazuri sunt ignorate de către poliţia locală.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri