Jurnalul.ro Ştiri Locale  Un tânăr beat, fără permis de conducere, a furat o mașină și a făcut un accident

 Un tânăr beat, fără permis de conducere, a furat o mașină și a făcut un accident

 Un tânăr beat, fără permis de conducere, a furat o mașină și a făcut un accident

Un tânăr beat, fără permis de conducere, a furat o mașină și a făcut un accident într-o localitate din județul Arad. El a fost reținut pentru conducere sub influența alcoolului, fără permis de conducere și pentru furt.

Potrivit IPJ Arad, vineri „în jurul orei 18.30, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Lupești, o persoană ar fi sustras un autoturism, care, ulterior a fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale”.

În urma cercetărilor a fost identificat un tânăr de 18 ani, din județul Argeș, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie. Acesta ar fi condus autoturismul, iar după avarierea vehiculului, ar fi fugit de la fața locului, înspre pădure, fiind găsit la scurt timp, au transmis polițiștii.

Tânărul era beat și a fost reținut.

„Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,80 mg./l. alcool pur în aerul expirat. A fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar în baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore”, au mai transmis polițiștii.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, într-un dosar penal, întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință, au precizat anchetatorii.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: furt masina accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri