Jurnalul.ro Sport Sporturi Gabriel Burtanete, locul 4 în finala de la sărituri la Campionatul Mondial de la Liverpool

Gabriel Burtanete, locul 4 în finala de la sărituri la Campionatul Mondial de la Liverpool

Gimnastul român Gabriel Burtanete s-a clasat aduminică după-amiază, pe locul al patrulea în finala de la sărituri din cadrul Campionatului Mondial de gimnastică artistică pentru seniori de la Liverpool (Marea Britanie).

„Gabriel Burtanete a sărit în topul celor mai buni gimnaști din lume la M&S Bank Arena din Liverpool!

La 20 de ani, mezinul finalei de la sărituri s-a clasat pe locul 4 la Campionatele Mondiale, la 0.2 puncte de medalia de bronz.

Gabi a fost notat cu 14.666 pentru prima execuție și 14.400 pentru săritura Drăgulescu, media fiind 14.533 puncte.

Medalia de aur a fost câștigată de armeanul Artur Davtyan cu 15.050 ( 15.000 / 15.100 , bronz olimpic în 2021). Argint pentru campionul mondial din 2021, Carlos Edriel Yulo (Filipine, 14.950 – 15.000/14.900), bronz pentru Igor Radivilov (Ucraina, 14.733 - 14.800/14.666).

Campion mondial de juniori în 2019, Gabi a demonstrat la Liverpool că are un potențial uriaș!

Felicitări Gabi, felicitări antrenorilor tăi, suntem mândri de tine! ”, a anunțat Federația Română de Gimnastică.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri