Nedrept de devreme, românilor li s-a luat plăcerea de a citi zilnic editorialele pline de talent, mustind de viaţă ale unui gazetar de excepţie, din aceia care slujesc limba română, developându-i în frază toată muzicalitatea, toată eleganţa. George Stanca arăta în plus că spiritul românilor este treaz tot timpul, că naşte idei şi artă de înaltă valoare. Din condeiul scriitorului şi gazetarului George Stanca, mereu în clocot, se ridica cu fruntea sus zilnic mândria de a fi român. S-a ridicat la cer prea devreme, pofta lui de a dărui frumos românilor era neostoită. Lua apărarea savanţilor români nedreptăţiţi, se lupta să nu intre în uitare muzica folk, melodii care prilejuiau miilor de spectatori să se delecteze cu poezia de mare valoare. M-am întâlnit cu George Stanc astă-vară când am fost la Bârca, să celebrăm naşterea acum 75 de ani a unui poet genial, a unui român neobosit în iubirea pentru ţară, Adrian Păunescu. Părea niţel obosit faţă de tumultul pe care-l arăta în orice schimb de idei, în orice pledoarie pentru sufletul românesc. A oftat şi mi-a şoptit tristeţea lui că televiziunile l-au uitat. Şi-a amintit de începuturile Cenaclului Flacăra, când el a propus să urce pe scenă talente de netăgăduit, Mircea Vintilă, Baniciu, Pittiş. Îmi amintesc de zilele evenimentelor din decembrie 1989. George Stanca a venit în redacţia revistei Flacăra şi ne-a povestit cum a fost arestat de securişti în orele de dinaintea fugii lui Ceauşescu, dus la Jilava şi bătut până la sânge. Tot ce făcea George Stanca era la punctul de fierbere. Suferea şi se bucura de isprăvile Rapidului cu turaţia maximă a inimii. Se aşeza în tribună lângă teribilul actor Colea Răutu. Cădea spic de zăpadă peste ei, îi lovea soarele în cap pe caniculă, şi amândoi, când rapidiştii evoluau anemic, rosteau cu argou de epocă, “râd şi zarzavagiii de voi!”. Te pup pe suflet, George Stanca.