„Aflată aparent în afara oricărei tradiții culte a prozei autohtone, «feminine» sau nu (afină mai curând unui I. C. Vissarion sau pitoresc-ruralului Ion Marin Iovescu - considerat de E. Lovinescu drept «un nou Creangă»), scriitoarea, pe numele de fată Maria Jurgea, a crescut într-o familie bine situată (coborâtoare din răzeși). Mama ei îl cunoscuse pe Marcel Proust și frecventase elita pariziană, care nu-i e străină nici copilei. Primește o educație aleasă (îl are printre profesori pe George Enescu) și se mărită «bine» - deși nefericit în perspectivă - cu avocatul și omul politic liberal Mircea Cancicov”, remarca istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii închinate Georgetei Mircea-Cancicov.
În proximitatea mareșalului
Dar să-i dăm spațiu: „Afiliat guvernului Antonescu în anii ‘40, ca ministru de Finanțe, acesta va fi însă condamnat la detenție pe viață în procesul criminalilor de război (va muri în închisoare după 18 ani de detenție). Spre deosebire de soțul cu angajamente antisemite, soția - aflată și ea în proximitatea familiei mareșalului - reușește să salveze de la exterminare mai multe familii de evrei. Inclusiv ca scriitoare, nu manifestă (până foarte târziu) interes pentru high life, ci pentru oamenii simpli de la sat, viața, obiceiurile și întâmplările lor, unele crude sau burlești, prezentate cu minuție hiperrealistă, fără literaturizări și explicații, dar cu un bun instinct scenic”.
Pană ușoară pentru proza rurală
În continuare: „Debutează editorial abia în 1936, cu naivul volum de versuri Un vis. Prețuită de G. Călinescu (care, cum se știe, antipatiza scriitoarele de la cenaclul Sburătorul, nefrecventat de Georgeta Mircea-Cancicov), proza ei rurală, inspirată de țăranii de pe propria moșie, vădește în schimb prospețime, umor și un talent genuin: observații comportamentiste, simț al situațiilor și al concretului (dar și al fabulosului folcloric), la care se adaugă o oralitate moldovenească fidelă și savuroasă. Romanele Poeni (1938), Moldovenii (1939) și Dealul Perjilor (1939) sunt, de fapt, niște povestiri extinse, dialogite”.
Supraviețuire discretă în comunism
Pe aceeași linie: „Ampla narațiune Pustiuri (1942) virează către un fel de realism magic, punând în scenă un bătrân manipulator care «smintește» o comunitate naivă de țărani analfabeți, mimând lectura dintr-o carte sacră; demascat drept impostor după ce atrage asupra sătenilor forțele răului, generând o psihoză colectivă, acesta lasă locul fiului său. În «obsedantul deceniu», scriitoarea (adaptată discret la noul mediu social) supraviețuiește fără a-și epuiza filonul creativ, deși recuperarea ei va avea de așteptat”.
(Re)descoperiri
Mai mult: „Făcând «naveta» epică între Paris și moșia moldavă Scheița, romanul Amurg (1967) e o scriere decadentă destul de reușită, imagine crepusculară a destrămării unei familii boierești frecventate, cândva, de elita intelectuală și politică românească și franceză (prin cadru se perindă, fantomatic, numeroase personaje reale din diverse medii, cunoscute direct de autoare). Mai firav ca intrigă, Călătorul (1971) e istoria unui inginer care încearcă să zboare prin mijloace proprii, dar eșuează patetic. Ultimele volume - Îndrăgostitele (1975) și Din viața văilor (1981) - revin la sursele rurale dintr-o perspectivă nostalgică”. Concluzia: „Uitată sau bagatelizată ca «naivă», Georgeta Mircea-Cancicov merită (re)descoperită, inclusiv ca precursoare genuină autohtonă a unor realist-magici contemporani de ambe sexe”.
30 de ani se vor fi împlinit pe 16 aprilie 2024 de la moartea prozatoarei Georgeta Mircea-Cancicov
„Prețuită de G. Călinescu, proza Georgetei Mircea-Cancicov, rurală, inspirată de țăranii de pe propria moșie, vădește prospețime, umor și un talent genuine.” Paul Cernat, critic literar
„Uitată sau bagatelizată ca «naivă», doamna Cancicov merită (re)descoperită, inclusiv ca precursoare genuină autohtonă a unor realist-magici contemporani de ambe sexe.”, Paul Cernat, critic literar