România este, paradoxal, țara cu cea mai mare producție de gaze naturale din Uniunea Europeană, dar acest avantaj statistic se poate transforma rapid într-o vulnerabilitate majoră în perioadele de ger prelungit. Problema nu este lipsa gazelor, ci incapacitatea sistemului de a le livra rapid, în cantități suficiente, exact în momentele de consum maxim.
Diferența dintre „există gaz” și „gazul ajunge în rețea” nu este una teoretică. Este diferența dintre confort și criză energetică.
Pragul critic al iernii
Potrivit președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, atunci când consumul intern al României depășește pragul de 57–58 milioane metri cubi de gaze pe zi — nivel atins la temperaturi sub -12 grade Celsius — sistemul intră într-o zonă fără elasticitate. La acest consum se adaugă zilnic alte 5–7 milioane de metri cubi de gaze tranzitate prin România către Republica Moldova.
În aceste condiții:
-
producția internă rămâne constantă și nu poate fi crescută rapid;
-
depozitele de gaze pot livra, dar cu debite tot mai mici pe măsură ce se golesc;
-
importurile devin singura soluție elastică, însă limitată de capacitatea fizică a punctelor de interconectare.
De ce depozitele nu sunt soluția salvatoare
Un mit frecvent este acela că depozitele de gaze pot acoperi oricând vârfurile de consum. În realitate, explică Dumitru Chisăliță, depozitele funcționează ca niște rezervoare cu robinet: pe măsură ce nivelul gazelor scade, scade și capacitatea zilnică de extracție.
Paradoxul sistemului este dur: exact atunci când este mai frig și ai nevoie de mai mult gaz, depozitele pot livra mai puțin.
Dependența operațională de Ungaria
Odată cu instalarea gerului în România, începând cu 11 ianuarie 2026, Ungaria a oprit tranzitul de gaze dinspre Turcia către vest și a început să exporte în România gaze din propriile depozite. Fără această mișcare, consumul din România și Republica Moldova nu ar fi putut fi susținut la nivelul cererii.
Deși formularea „România este la mâna Ungariei” poate părea alarmistă, realitatea tehnică arată că intrarea dinspre Ungaria a devenit supapa de echilibru a sistemului. Nu este o decizie politică, ci una dictată de infrastructură și fluxuri fizice.
În același timp, punctul de intrare din Bulgaria (Negru Vodă) funcționează deja la aproximativ 94% din capacitate, ceea ce reduce dramatic spațiul de manevră.
Importuri scumpe și risc de criză
Dacă temperaturile negative persistă, importul de gaze nu mai este o opțiune pentru acoperirea unor vârfuri, ci devine o necesitate zilnică. Iar acest lucru vine cu costuri semnificative:
-
prețuri ridicate de piață;
-
costuri suplimentare de transport;
-
prime de urgență.
Riscul major nu este că Ungaria „nu vrea” să livreze gaze, ci că poate să nu poată sau să o facă la un preț prohibitiv. În plin ger, nimeni nu face caritate energetică.
Două scenarii dificile
Specialiștii indică două scenarii posibile:
-
Gaz există, dar la preț foarte mare, cu impact direct în facturi și în piață.
-
Apar constrângeri de capacitate sau prioritizări interne în țările vecine, fără a fi nevoie de conflicte diplomatice, ci doar de protejarea propriilor consumatori.
Într-un context în care România trebuie să alimenteze simultan consumul intern și fluxurile către Republica Moldova, orice deficit se simte imediat în presiuni de rețea și în prețuri.
De la „independență” la autonomie energetică
Concluzia lui Dumitru Chisăliță este clară: România nu suferă din lipsă de resurse, ci din lipsă de debite și flexibilitate. Soluția nu mai este simpla „independență energetică”, ci autonomia energetică — capacitatea de a funcționa în vârf de consum și în criză, chiar și atunci când importurile sunt limitate sau foarte scumpe.
Iarna aceasta a arătat că securitatea energetică nu mai înseamnă „am de unde cumpăra”, ci „pot funcționa chiar dacă nu pot cumpăra”.