Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania a donat Rusiei 12 milioane de euro la 75 de ani de la sfârșitul blocadei asupra Leningradului

Germania a donat Rusiei 12 milioane de euro la 75 de ani de la sfârșitul blocadei asupra Leningradului

Germania a donat 12 milioane de euro Rusiei cu ocazia comemorării a 75 de ani de la sfârşitul asediului armatei naziste asupra Leningradului, au anunţat duminică cele două state, potrivit dpa. 

Acest 'gest umanitar' va contribui la modernizarea unui spital şi crearea unui centru comunitar ruso-german, au indicat cele două ministere de externe, într-un comunicat comun. 

'Suntem încrezători că acest gest voluntar va îmbunătăţi calitatea vieţii supravieţuitorilor blocadei şi va contribui la reconcilierea istorică între popoarele celor două ţări, ca fundamentală pentru viitorul relaţiilor bilaterale', afirmă textul menţionat. 

Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, această donaţie nu este însă suficientă pentru a închide problema despăgubirilor individuale. 

'Această iniţiativă umanitară nu înseamnă închiderea chestiunii acordării de plăţi individuale de către guvernul german tuturor supravieţuitorilor blocadei care mai sunt acum în viaţă', a declarat purtătoarea de cuvânt Maria Zaharova într-un comunicat. 

Zaharova a citat decizia de acordare a câte 2.500 de euro evreilor care au supravieţuit asediului Leningradului, ca parte a despăgubirilor pentru Holocaust. 

În jur de un milion de civili au murit în cursul celor doi ani şi jumătate ai asediului armatei naziste asupra Leningradului, astăzi Sankt-Petersburg şi al doilea oraş al Rusiei.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri