Jurnalul.ro Ştiri Observator Germania: Amendă uriașă pentru o firmă care a încheiat contracte false cu muncitori români

Germania: Amendă uriașă pentru o firmă care a încheiat contracte false cu muncitori români

O firmă din Stuttgart a fost amendată, după ce autoritățile au descoperit că a încheiat contracte false cu nu mai puțin de 28 de români.

O companie de top din Germania, specializată în proiectarea și execuția de decorațiuni exterioare, a încheiat contracte false cu mai mulți cetățeni români pentru a eluda obligația de securitate socială, informează www.stiridiaspora.ro

Marți, o instanță superioară din sudul Badenului a menținut hotărârea primei instanțe, care condamnă compania la plata unei amenzi uriașe și la returnarea tuturor sumelor fraudate.

Potrivit unui purtător de cuvânt al instanței din Stuttgart, citat de presa locală, în paralel cu acest dosar mai sunt pe rol alte zeci de proceduri. Totodată, compania trebuie să returneze statului sume mari de bani. Suma exactă nu a putut fi comunicată de purtătorul de cuvânt.

Românii lucrau de ani de zile pentru firma respectivă. Pentru a eluda obligația de a plăti asigurări sociale, angajații au înființat numeroase societăți de drept civil la sfatul unui intermediar, fiecare astfel de societate fiind formată din două sau mai multe persoane. Potrivit instanței, toate aceste societăți aveau contracte identice, iar căminul în care locuiau muncitorii români era trecut ca adresă de afaceri.

"A fost un plan conceput de firma de specialitate și care a fost prezentat muncitorilor români spre semnare în mod unilateral și fără nicio implicare sau influență asupra designului”, a spus purtătorul de cuvânt al instanței.

Astfel, muncitorii erau plătiți, însă nu le erau plătite și asigurările sociale, statul german fiind astfel fraudat cu zeci de mii de euro.

În ultimele săptămâni, autoritățile germane au demarat mai multe controale pentru a verifica dacă se respectă normele în vigoare în domeniul muncii. Astfel, au fost găsiți muncitori în abatoare plătiți cu mult sub salariul minim.

Mai mulți români care lucrau la o fabrică de procesare a cărnii din Germania erau plătiți cu mult sub salariul minim de 9,60 euro / oră și lucrau peste programul stabilit de lege. Neregulile au fost constatate de autoritățile care au demarat ample controale ce vizează companiile din industria de prelucrare a cărnii. 

Subiecte în articol: romani germania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri