Măsurile ar urma să fie aplicate doar în intervalul de vârf de consum, între orele 19:00 și 23:00, și numai după o notificare prealabilă de 24 de ore.
Bolojan: „Cetățenii nu vor fi limitați sau deconectați”
Șeful Executivului a subliniat că măsurile pregătite de Guvern nu îi vizează pe consumatorii casnici.
„Sublinez că locuințele personale, cetățenii, nu vor fi limitați sau deconectați, deci consumatorii casnici sunt exceptați de la aceste măsuri, de asemenea consumatorii a căror activitate nu poate fi întreruptă, gen spitale, sanatorii sau alte activități care nu pot fi întrerupte, stații care alimentează unități de gaze, de țiței și așa mai departe, nu vor fi incluși în acest normativ.”
Potrivit premierului interimar, eventualele restricții vor putea fi aplicate exclusiv unor consumatori industriali conectați la Sistemul Energetic Național.
Fabricile ar putea avea consumul limitat în orele de vârf
Ilie Bolojan a explicat că Guvernul urmează să adopte o hotărâre prin care Dispeceratul Transelectrica va primi mandatul de a limita consumul unor companii, dacă situația din sistem o va impune.
„Acest plan are în vedere limitarea consumului pentru clienți industriali, sublinez, pentru clienți industriali care sunt racordați la Sistemul Energetic Național, pe tranșe de clienți, lucru pe care îl vom stabili în cursul zilei de mâine. Mâine urmând să avem o hotărâre de guvern din nou, o ședință extraordinară în care să aprobăm aceste tranșe și să mandatăm Dispeceratul Transelectrica să ia aceste măsuri cu o notificare prealabilă de 24 de ore pentru acești consumatori industriali.”
Premierul interimar a precizat că restricțiile ar putea fi aplicate în intervalul cu cel mai mare consum de electricitate. „E vorba de orele de seară, așa cum am precizat, de la 19 până la 23.”
Guvernul vrea să maximizeze producția și importurile de energie
Bolojan a afirmat că toate grupurile energetice care puteau fi repuse în funcțiune au fost readuse în producție, iar lucrările de mentenanță au fost accelerate pentru a crește capacitatea disponibilă. „Toate grupurile care au fost în reparații, au fost oprite reparațiile și au fost redate producției, iar cele care sunt în mentenanță s-a grăbit finalizarea mentenanței în așa fel încât se poată să producă.”
În paralel, România negociază cu statele vecine pentru a asigura importurile necesare în orele de consum maxim.
„Am discutat cu toți vecinii noștri și vom discuta în continuare pentru a putea asigura importul de electricitate în orele de seară cu țările vecine cu care avem interconecțiuni. Avem interconecțiuni care ne permit să importăm 4.000 de megawați cu Bulgaria, cu Serbia, cu Ungaria și cu Ucraina.”
Premierul interimar a adăugat că exporturile de energie vor fi realizate doar atunci când România dispune de surplus de producție.
Cernavodă, punctul-cheie pentru menținerea echilibrului în sistem
Premierul interimar a atras atenția că una dintre principalele preocupări ale autorităților este funcționarea Unității 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, care produce aproximativ 650 MW. „Cel mai important grup pe care-l avem astăzi și care are o situație de funcționare la limită este cel de la Cernavodă, grupul 2, care produce 650 de megavați.”
Potrivit acestuia, lucrările desfășurate în aceste zile pe Dunăre au ca scop menținerea unui debit suficient pentru răcirea instalațiilor.
„Lucrările care se desfășoară în aceste zile pe Dunăre (...) sunt măsuri care urmăresc menținerea unui debit corespunzător pe brațul Dunărea Veche și la Cernavodă, în așa fel încât (...) să avem un debit care să ne permită ca acest grup să funcționeze la capacitatea maximă.”
„Trebuie să fim pregătiți”
Ilie Bolojan a insistat că măsurile sunt preventive și că, în prezent, sistemul energetic funcționează în condiții normale. „Suntem în situația în care, în prezent, nu avem probleme să luăm astfel de măsuri, dar adoptarea acestor hotărâri ne pregătește pentru o situație posibilă pe care o putem avea în perioada următoare.”
La finalul declarației, premierul interimar a transmis mulțumiri cetățenilor, companiilor, autorităților locale și tuturor consumatorilor pentru modul în care au gestionat consumul de energie în această perioadă.
Bolojan revine cu un nou apel la economie: Cât timp suntem obligați să fim atenți la consum
Ilie Bolojan a făcut un al doilea apel către toți cetățenii, autoritățile locale și consumatori, pentru reducerea consumului de energie pe timpul serii. Aceste măsuri voluntare ar putea dura o săptămână sau două.
În cadrul unei conferințe de presă susținute joi, premierul interimar Ilie Bolojan a oferi explicații cu referire la măsurile voluntare în contextul crizei energetice.
Premierul interimar a făcut un al doilea apel pentru reducerea consumului de energie pe timpul serii, apel făcut către toți cetățenii, autoritățile locale și consumatori.
Potrivit lui Bolojan, „această perioadă nu s-a finalizat, va fi o perioadă de încă câteva zile, poate să fie o săptămână sau două”.
Mai mult, menținerea măsurilor de reducere voluntară a consumului de energie „este un lucru foarte important pentru că ne menține consumul într-o pondere care este acoperită atât de producția internă cât și de importuri”, a transmis el.
„Problemele pot apărea în condițiile în care grupul de la Cernăvodă nu mai poate funcționa sau în situația în care importurile în orele de seară nu mai pot fi făcute ca urmare a altor scoateri din producție a capacităților din țările vecine”, a specificat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a mulțumit, în cadrul conferinței, „tuturor cetățenilor, firmelor, autorităților locale, consumatorilor industriali care au luat măsuri de reducere voluntară a consumului”.
Acest lucru „s-a văzut în zilele pe care le-am parcurs și menținerea unor consumuri cât mai reduse în orele de seară este un element de bază pentru ca sistemul național energetic să funcționeze în condiții bune și să nu ajungem la aceste măsuri de limitare a consumurilor sau de decuplare manuală a unor consumatori industriali”, a mai adăugat el.
Citește și: Planul pentru siguranța energetică a României, pe masa Guvernului. Ce măsuri se pregătesc
(sursa: Mediafax)

