Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: Atacatorul de la Halle şi-a procurat arma de pe Darknet

Germania: Atacatorul de la Halle şi-a procurat arma de pe Darknet

Atacatorul care a vizat o sinagogă şi a provocat moartea a două persoane la Halle, în sud-estul Germaniei, săptămâna trecută, şi-a achiziţionat arma de foc de pe Darknet în 2015, conform deputaţilor din Comisia pentru afaceri interne a Bundestagului, care au participat miercuri la o şedinţă cu uşile închise, transmite dpa.

Deputaţii au citat probele prezentate comisiei de către procurorul federal Peter Frank.

Stephan B., în vârstă de 27 de ani, arestat pe 9 octombrie, la câteva ore după atac, şi-a procurat tot de pe Darknet piese pentru arme pe care le-a asamblat singur.

El a recunoscut că a intenţionat să intre prin forţă în sinagogă, unde în jur de 50 de credincioşi celebrau Yom Kippur, cea mai importantă zi din calendarul religios evreiesc.

Pentru că nu a reuşit să pătrundă în lăcaşul de cult, a împuşcat în schimb două persoane aflate în apropiere, o femeie de 40 de ani şi un tânăr de 20 de ani, şi a rănit alte câteva.

Bărbatul a recunoscut că a avut o motivaţie extremistă de dreapta şi antisemită. El se familiarizase cu armele de foc în timpul serviciului militar, încheiat în 2010.

AGERPRES

Subiecte în articol: Atacatorul de la Halle germania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri