Guvernul de la Berlin şi operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn (DB) au ajuns la un acord privind un program de modernizare a reţelei naţionale de căi ferate în valoare de 86 de miliarde de euro (95 de miliarde de dolari), în următorii zece ani, a anunţat ministrul Transporturilor, Andreas Scheuer, transmite DPA.
Operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn este sub presiune din partea călătorilor pentru a-şi îmbunătăţi serviciile şi a reduce întârzierile trenurilor. De asemenea, compania se confruntă cu probleme financiare, datoria sa ajungând la 20 de miliarde de euro iar deficitul de finanţare ar urma să atingă cinci de miliarde de euro până în 2023.
Costurile suportate de Guvern se ridică la 62 de miliarde de euro, adică aproximativ 6,2 miliarde de euro anual. Deutsche Bahn va aloca proiectului de modernizare 24,2 miliarde de euro.
"Am ajuns la un acord Deutsche Bahn privind cel mai semnificativ program de modernizare care a existat vreodată în Germania. Modernizarea reţelei naţionale de căi ferate va construi fundaţia pentru o protecţie activă a mediului", a declarat Scheuer. Acesta a adăugat că suma alocată de autorităţi reprezintă o creştere de 59% faţă de precedentele acorduri.
Coaliţia aflată la guvernare în Germania vrea să îmbunătăţească serviciile de cale ferată şi să dubleze numărul trenurilor de pasageri până în 2030.
Recent, un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn a confirmat că nivelul compensaţiilor plătite clienţilor pentru întârzierea trenurilor de către principalii operatori feroviari din Germania a urcat la aproape 20 de milioane de euro (22,6 milioane de dolari), între anii 2017 şi 2018.
Fiecare al patrulea tren pe distanţe lungi a întârziat în 2018, ceea ce a costat compania sume importante, deoarece din ce în ce mai mulţi pasageri au profitat de legislaţia care le permite să ceară compensaţii pentru întârzieri.
Nivelul compensaţiilor a urcat de la 34,6 milioane de euro în 2017 la 53,6 milioane de euro, în 2018. Nivelul mediu al plăţilor, în 2018, s-a situat la 20 de euro, cu un euro mai mult decât în 2017. De asemenea, a crescut numărul plângerilor, respectiv 2,7 milioane în 2018, cu o treime mai multe decât în anul precedent.
Cifra include plângerile de la diverşi operatori feroviari din Germania, nu doar de la Deutsche Bahn. Majoritatea plângerilor au vizat serviciile pe distanţe lungi, operate exclusiv de trenurile Deutsche Bahn. Compania a oferit şi o serie de explicaţii pentru întârzieri, de la vremea nefavorabilă la grevele angajaţilor.
Pasagerii pot solicita compensaţii echivalentul a 25% din costul biletului de tren dacă întârzierea depăşeşte o oră, iar în cazul în care depăşeşte două ore, pot primi jumătate din costul biletului.
AGERPRES