Guvernul condus de Angela Merkel vrea să construiască, practic de la zero, o industrie a gazelor lichefiate (LNG) în Germania, în ideea de a reduce dependenţa de gazele naturale care ajung prin conducte din Rusia şi Norvegia.
Angela Merkel susţine "toate iniţiativele care sprijină diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze, fie provenind din diferite regiuni fie cu privire la mijloacele de transport a gazelor", a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei şi Energiei, Beate Baron. Mai puţin poluante decât cărbunele şi petrolul, gazele naturale joacă un rol central în eforturile Germaniei de a face economia neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050. Această presupune închiderea termocentralelor pe bază de cărbune şi investiţii în parcuri eoliene şi fotovoltaice.
Potrivit estimărilor asociaţiei profesionale AGEB, consumul de gaze al Germaniei a crescut cu 5% anul trecut. Şi având în vedere că în prezent Germania nu are niciun terminal pentru importul de LNG, aceste livrări în creştere ajung în Germania prin conducte. Gazele ruseşti au reprezentat peste 60% din importurile totale de gaze ale Germaniei anul trecut, adaugă analiştii de la Marex Spectron Group Ltd.
La nivel european utilizarea gazelor lichefiate este în creştere. În primele trei trimestre ale anului trecut, importurile de LNG în cele 28 de state membre UE au crescut cu 22% în ritm anual, iar ţări precum Marea Britanie şi Spania sunt în frunte când vine vorba de construcţia de noi capacităţi de import.
Asociaţia operatorilor care se ocupă cu transport gazelor naturale (FNB GAS) a pus la punct un program de dezvoltare pe zece ani în care sunt incluse şi proiecte în domeniul LNG în valoare de aproximativ şapte miliarde de euro. Printre aceste proiecte se numără şi terminalul de import de la Brunsbuettel, pe râul Elba, care ar urma să coste 500 milioane de euro şi va fi primul terminal LNG din Germania când va fi inaugurat, la finele lui 2022.