Poliţia germană anchetează uciderea unui lider politic din landul Hesse, care a fost găsit împuşcat în cap pe terasa casei sale, notează Reuters.
Walter Lübcke (65 de ani), preşedintele districtului Kassel, a fost găsit mort pe terasa casei sale din Wolfhagen, la marginea oraşului Kassel, la primele ore ale zilei de duminică.
Divizia de investigaţii penale a poliţiei din Hesse a menţionat că mobilul uciderii lui Lübcke rămân neclare, dar nu a exclus o eventuală motivaţie politică.
Membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Lübcke a condus timp de 10 ani consiliul regional din Kassel, o autoritate administrativă intermediară între landul Hesse şi comunele acestuia. El a fost, de asemenea, deputat în parlamentul regional.
În octombrie 2015, după decizia cancelarului Angela Merkel de a deschide frontierele Germaniei pentru sute de mii de irakieni şi sirieni, Walter Lübcke a apărat drepturile refugiaţilor, ceea ce a atras reacţii dure din partea extremei drepte, care l-a numit ''trădător'' şi a publicat adresa domiciliului său.
Deocamdată nu există indicii că uciderea lui Lübcke are legătură cu aceste ameninţări anterioare.
AGERPRES