Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: Un român a furat maşina şefului şi a fost oprit în Austria, după o cursă ca în filme

Germania: Un român a furat maşina şefului şi a fost oprit în Austria, după o cursă ca în filme

Un român le-a dat polițiștilor germani o misiune dificilă de a-l opri pe o autostradă din Austria, după o urmărire ca-n filme începută în Germania.

Tânărul, în vârstă de 23 de ani, pornise din Germania, din orașul Schongau (landul Bavaria) cu mașina șefului său, pe care o furase. Aflat sub influența băuturilor alcoolice, mai mulți șoferi din trafic au observat manevrele necontrolate ale acestuia, care ajunsese până la Seewalchen și se îndrepta către orașul Mondsee (Austria Superioară), notează meinbezirk.at.

Două mașini de poliție din Grödig au început să-l urmărească, însă românul nu s-a lăsat. Pentru a-l forța să oprească, polițiștii au blocat drumul cu cele două vehicule, scrie Ziarul Românesc din Germania. În loc să oprească, românul a lovit una dintre mașini şi a împins-o în parapetul de la marginea șoselei. 

Cele două mașini au fost puternic avariate în urma impactului, însă, din fericire, nu a fost nimeni rănit. Românul a fost reținut pe loc.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri