Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania va returna Italiei un tablou furat din Florenţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Germania va returna Italiei un tablou furat din Florenţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Un tablou care a fost furat din Florenţa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial va fi returnat Italiei de guvernul german vinerea aceasta, a anunţat luni Ministerul italian al Culturii, relatează dpa.

Potrivit autorităţilor italiene "Vase of Flowers" (Vază cu flori), operă a pictorului olandez Jan van Huysum (1682-1749), a fost furat în 1944 de trupele naziste de ocupaţie.

" 'Vase of Flowers' se întoarce la Florenţa după 75 de ani", a declarat Ministerul italian al Culturii într-un comunicat, anunţând o ceremonie pe 19 iulie la Palazzo Pitti, parte a Uffizi Galleries.

Ministrul german de externe Heiko Maas va preda tabloul în prezenţa omologului său italian Enzo Moavero Milanesi şi a altor oficiali italieni, a precizat ministerul.

Lucrarea de artă a dispărut zeci de ani, apoi a reapărut în Germania în 1991, în posesia unei familii germane care a insistat că a obţinut tabloul în mod legal.

AGERPRES

Subiecte în articol: germania italia tablou furat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri