N-am mai întâlnit asemenea umanizare a unui instrument, în mâna lui Gheorghe Zamfir naiul plânge, susurând: „de ce m-aţi luat de lângă boi, de ce m-aţi luat de acasă”, maestrul cântă mai mult decât cu plămânii, suflă în nai cu sufletul. Când Zamfir cântă din nai, când din fiinţa lui prelungită în nai auzi Rapsodia Română, îţi vine să mângâi România. Interviul meu cu el, emisiunea mea cu maestrul Zamfir se încheiau cu vorbe adânci ale teribilului artist: „Două fenomene cosmice, două fenomene româneşti, naiul şi doina vor domina Universul, am încredere de neclintit în spiritualitatea românească, care va triumfa peste tot!”. Un alt român genial a revoluţionat arta lumii, nu numai Brâncuşi. Gheorghe Zamfir a cântat cu naiul lui şi în marile catedrale ale planetei muzică religioasă, cu naiul lui a cântat orice: şi Vivaldi, şi Ciocârlia, şi pop. Mi se destăinuia: „Naiul este instrumentul tuturor posibilităţilor, tehnica nu a pătruns în nai, în tuburile naturii se toarnă doar ceară de albine. Ceara acestei vietăţi dumnezeieşti, albina. Naiul este mai vechi ca omul, este de aceeaşi vârstă cu natura. Prin trestiile rupte a fluierat vântul”. Francezii în filmele lor rafinate au pus ca laitmotiv cântecele din nai ale lui Zamfir, umplând de inimă şi gând imaginile toamnei cu drumuri acoperite de frunzele ruginite. Succesul lui Gheorghe Zamfir în lumea largă a fost fulminant. La Viena, maestrul evolua în prima parte a unui concert extraordinar, în partea a doua intrau în scenă campionii de la Rolling Stones. Publicul a cerut bisuri de la Zamfir atât de multe, încât celebra formaţie englezească a intrat în scenă cu o jumătate de oră întârziere. La celălalt capăt al geografiei, la Sydney, în celebra sală, Gheorghe Zamfir a concertat cântând la nai fără microfon, acompaniat de o orgă-gigant cu tuburi lungi de 10 metri. După senzaţionalul concert de muzică pură, Zamfir a scuipat sânge din plămâni şi gât.