Jurnalul.ro Ştiri Observator „Gheparzii Transilvani”, exerciții cu foc real alături de aliații NATO în Polonia

„Gheparzii Transilvani”, exerciții cu foc real alături de aliații NATO în Polonia

de Redacția Jurnalul    |   

Militarii români din Detașamentul de Apărare Antiaeriană, rotația a XVII-a, au desfășurat timp de trei zile trageri reale de luptă, ziua și noaptea, în cadrul unui exercițiu tactic internațional alături de forțele americane și britanice.

„Gheparzii Transilvani”, militarii români din Detașamentul de Apărare Antiaeriană dislocați în Polonia, au participat săptămâna aceasta la un exercițiu tactic de tip CALFEX (Combined Arms Live Fire Exercise).

Exercițiul a fost organizat de Grupul de Luptă NATO și a reunit forțe din România, Statele Unite și Regatul Unit.

Pe parcursul a trei zile, trupele au executat trageri reale de luptă, atât pe timp de zi, cât și de noapte, într-un scenariu complex menit să testeze capacitatea de reacție în condiții de luptă și colaborare în teren.

Accentul a fost pus pe coordonare, cooperare și eficiență operațională.

Ministerul Apărării Naționale a transmis că exercițiul a contribuit semnificativ la consolidarea interoperabilității și întărirea coeziunii între aliați, dar și la demonstrarea profesionalismului și pregătirii excelente a militarilor români.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri