Renumitul producător de chitare Gibson, ale cărui instrumente au trecut prin mâinile unor artişti celebri precum John Lennon şi Elvis Presley, se confruntă cu mari dificultăţi financiare şi încearcă din răsputeri să evite plasarea sub incidenţa legii falimentului.
Cu sediul în Nashville, în Tennessee, legendara companie americană a angajat un nou director financiar, Benson Woo, in incercarea de a evita falimentui, întrucât a acumulat foarte multe datorii. Gibson Brands, care comercializează şi sisteme audio pentru publicul larg şi pentru profesionişti, colaborează în prezent cu o bancă de afaceri pentru a stabili un plan de refinanţare a datoriei sale, a precizat compania americană într-un comunicat.
Potrivit Nashville Post, grupul trebuie să plătească 375 de milioane de dolari la începutul lunii august, la scadenţa obligaţiunilor pe care le-a contractat, relateaza agerpres
"Deşi segmentele 'instrumente muzicale' şi 'sisteme audio profesionale' sunt rentabile şi în creştere, ele se află în continuare sub nivelul din urmă cu câţiva ani", a explicat în acelaşi comunicat CEO-ul companiei, Henry Juszkiewicz, care încearcă în acelaşi timp să relanseze brandul printr-o examinare completă a bugetului şi strategiei acestuia.
Gibson continuă să îşi recentreze "marca sa audio pentru publicul larg, Philips, pentru produse care prezintă cel mai mare potenţial de creştere", încercând în acelaşi timp "să elimine segmentele care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor", a explicat CEO-ul companiei.
Grupul american "speră că această strategie va duce la cele mai bune rezultate financiare din istoria sa pe parcursul anului care vine şi îi va permite să îşi ramburseze datoriile integral în anii următori", a adăugat el. Gibson a cumpărat în 2014 divizia de divertisment a grupului olandez Philips cu suma de 135 de milioane de dolari.
Compania Gibson, producătorul celebrului model de chitară Les Paul, a fost înfiinţată în 1894 şi are sediul general la Nashville, unul dintre oraşele care sunt considerate un veritabil "leagăn al muzicii" din Statele Unite (rock, blues, country). Printre artiştii care au cântat la chitare fabricate de compania Gibson se numără vedete de prim rang din industria muzicală, precum B.B. King, Keith Richards şi Jimmy Page.
În 2016, o chitară Gibson Dove oferită lui Elvis Presley de tatăl lui în 1969 a fost vândută la licitaţie cu suma de 334.000 de dolari. În 2015, un model Gibson folosit de John Lennon atunci când a compus multe piese din repertoriul trupei The Beatles, precum "She loves you" şi "All my loving", a fost vândut cu 2,4 milioane de dolari.