Jurnalul.ro Ştiri Observator Grindeanu: Intrăm în linie dreaptă cu selecţia echipelor manageriale profesioniste ce vor conduce companiile coordonate de Ministerul Transporturilor

Grindeanu: Intrăm în linie dreaptă cu selecţia echipelor manageriale profesioniste ce vor conduce companiile coordonate de Ministerul Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anuntat sambată pe o reţeaua de socializare, că selecţia echipelor manageriale profesioniste care vor conduce companiile coordonate de Ministerul Transporturilor intră în linie dreaptă şi a dat ordin ca în 30 de zile membrii Consiliilor de Administraţie să-şi depună toate documentele necesare pentru cinci companii.

"Am dat ordin să intre în cele 30 de zile în care membrii Consiliilor de Administraţie trebuie să-şi depună toate documentele necesare pentru cinci companii: CNAIR, CNIR, Metrorex, CFR Infrastructură şi CFR Călători. Sunt primele cinci companii care au bornă în PNRR şi e bornă până la sfârşitul anului să selectăm toţi membrii Consiliilor de Administraţie. Şi nu mă opresc la cele cinci. În afară de aceste cinci este stabilit calendar pentru toate companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, inclusiv pentru Portul Constanţa", a spus ministrul.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fgrindeanusorin%2Fvideos%2F758609562117198%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="308" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share" allowFullScreen="true"></iframe>

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri