Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Grupul CITIC vrea o parte din activitatile din Europa ale CEFC China Energy

Grupul CITIC vrea o parte din activitatile din Europa ale CEFC China Energy

Grupul chinez CITIC negociază preluarea unei participaţii de maximum 49% în subsidiara din Europa a companiei CEFC China Energy, a declarat marţi pentru Reuters un director al CEFC.

 

Un purtător de cuvânt al CEFC a afirmat că nu poate comenta momentan informaţia. Luni seara, CEFC Europe a dat asigurări că activităţile sale în Cehia vor continua şi un nou acţionar, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, se va alătura companiei.

Potrivit site-ul ceh www.tyden.cz, noul acţionar ar putea fi grupul de stat CITIC, care va prelua 49% din CEFC Europe. Oficialii chinezi au informat delegaţia cehă, care s-a deplasat săptămâna trecută la Shanghai, că fondatorul şi preşedintele CEFC, Ye Jianming, este anchetat pentru suspiciuni privind încălcarea legii si ca va părăsi atât postul pe care îl deţine cât şi compania.

Separat, CEFC Europe a informat că a renunţat la o cerere anterioară depusă la Banca Naţională a Cehiei în care solicita aprobarea acestei instituţii pentru a-şi putea majora participaţia la grupul ceh de servicii financiare J&T Financial până la 50% de la 9,9% în prezent. CEFC Europe a precizat că această decizie are legătură cu modificările planificate în structura acţionarilor grupului.

CEFC China Energy a investit în mai multe companii din Cehia, precum grupul de servicii financiare J&T Finance Group, producătorul ceh de bere Lobkowicz, în clubul de fotbal Slavia Praga şi în mai multe hoteluri şi proprietăţi imobiliare. La rândul său, Ye Jianming deţine postul de consilier al preşedintelui Cehiei, Milos Zeman.

De asemenea, CEFC China Energy Company Ltd. intenţiona să preia un pachet de 51% din acţiunile companiei petroliere KMG International NV din România, controlată de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas International. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri