Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvern: Autoritățile locale vor fi obligate să identifice terenurile cu ambrozie

Guvern: Autoritățile locale vor fi obligate să identifice terenurile cu ambrozie

Autoritățile locale vor fi obligate să identifice terenurile infestate cu abrozoie și să someze proprietarii sau deținătorii acestora în vederea luării măsurilor necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii acestei buruienii, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

„Semnalez o Hotărâre ce include măsuri pentru combaterea ambroziei, buruiană ce provoacă forme alergice severe, inclusiv

Potrivit acestuia, hotărârea reglementează și alte aspecte, printre care obligativitatea distrugerii buruienii ambrozia pe tot parcursul anului, posibilitatea ca proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole să solicite autorităților administrației publice locale să efectueze lucrările de combatere a buruienii, contra cost, în cazul în care, motivat, aceștia nu o pot distruge.

De asemenea, autoritățile administrației publice locale pot să efectueze lucrările de combatere a buruienii ambrozia, acolo unde proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole nu au făcut acest lucru, nici în perioada de înflorire a plantei, nici în urma avertismentului emis de autoritățile locale.

„În cazul în care proprietarii nu distrug ambrozia, nici după avertismentul autorităților, se aplică amenzi contravenționale de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul persoanelor fizice, respectiv de la 10.000 lei la 20.000 lei în cazul persoanelor juridice”, încheie Constantin.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: guvern ambrozie autoritati locale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri