Jurnalul.ro Editoriale Hagi, gândul bun în fotbalul românesc

Hagi, gândul bun în fotbalul românesc

de Florin Condurateanu    |   

Cusurgii nevindecabili, care au făcut riduri lângă nas de câte ori se strâmbă în faţa oricărui succes românesc,  meşteri în colivă nonstop s-au sclifosit şi de această dată: “Mare scofală, 2-2 cu sârbii care n-au depăşit grupele la Mondial!”. Minimalizare de răutăcioşi, care fac gargară în fiecare dimineaţă cu acid sulfuric! În primul rând că noi eram clienţi tradiţionali ai sârbilor, cu noi încercau rezistenţa plaselor de la poarta stadionului din Belgrad, ne scuturau plasa cu multe goluri, ultima oară am păţit-o cu un 5-0. În al doilea rând, Serbia a introdus în naţională ce avea mai bun, bijuterii sârbeşti de la marile cluburi ale Europei, doar un exemplu, Savici de la Roma e ademenit cu un transfer în Anglia sau Spania de 100 de milioane. Fundaşul sârb Kolarov e o piesă preţioasă în Anglia. De altfel, atacantul Serbiei, o namilă, agil ca o nevăstuică, ne-a dat ambele goluri, de fiecare dată înconjurat de câte trei fundaşi români, primul gol din poziţia căzut în fund, împingând mingea cu călcâiul. Şi cu toate acestea, tricolorii, conduşi de două ori pe tabela de marcaj, au avut un curaj nebănuit şi au egalat. Cosmin Contra a făcut din optimismul, combativitatea sa, temperamentul în clocot ceva molipsitor şi s-au contaminat cu tupeu, cu încredere şi fotbaliştii noştri. Au atacat, chiar dacă meciul era la Belgrad, şi au marcat, amuţind tribunele  sârbeşti. Un aspect cred că se impune a fi developat. Mulţi tricolori au purtat în evoluţia lor bună amprenta lui Hagi. În Academia lui, clădită pe muncă, talent, îndrăzneală, a modelat fotbalişti de valoare remarcabilă. Cel mai bine cotat fotbalist al nostru, cotat în Europa azi la 7-8 milioane de euro, Răzvan Marin, a crescut, a fost finisat de Hagi, şi zvâcnirile lui spre poarta sârbilor nu prea puteau fi neutralizate. Fundaşul Manea a fost şcolit şi el la Academia Hagi. La fel Mitriţă, fundaşul ireproşabil de la Belgrad Bălaşa a avut şi el ecuson de Academia Hagi. Ce să mai vorbim de talentul de necontestat Drăguş, pentru care Hagi s-a luptat ca un leu şi la 19 ani a driblat dezinvolt în naţionala României! Dar arta lui Hagi constă şi din relansarea unor jucători consideraţi terminaţi. După ce n-a rupt gura târgului nici la Dinamo, nici la Steaua, nici în Belgia cu Rednic, a fost reanimat la Viitorul şi dezamăgitul Ţucudean, pe punctul de a renunţa la fotbal. L-a reaprins Hagi, şi Ţucudean a ieşit campion şi golgheter cu Viitorul, anul trecut campion şi golgheter cu CFR Cluj, iar ieri a marcat al doilea gol românesc cu o deviere rafinat

 

 

 

Subiecte în articol: Gheorghe Hagi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri