Directorul SRI Eduard Hellvig a declarat, miercuri, că au existat protocoale de colaborare cu organele de aplicare a legii, dar ofiţerii SRI au oferit doar asistenţă tehnică de specialitate, în baza şi în limitele legii.
"Au existat, în urma hotărârilor pe care decidenţii le-au luat, protocoale de colaborare cu organe de aplicare a legii. Vă pot spune că ofiţerii SRI au oferit, în cadrul acestor protocoale, asistenţă tehnică de specialitate şi nu au desfăşurat activităţi de cercetare penală. Cu alte cuvinte, punerea în aplicare a mandatelor a însemnat prestare de servicii de supraveghere operativă, tehnică în aceste dosare, în baza şi în limitele mandatelor. Iar în prezent colaborarea cu organele de aplicare a legii, colaborarea se face în concordanţă cu decizia CCR din martie 2016", a afirmat Eduard Hellvig, după audierile în Comisia parlamentară de control privind activitatea SRI.
El a spus că îşi doreşte o colaborare transparentă cu toate instituţiile statului. "Doar pentru că suntem un serviciu de informaţii nu înseamnă că trebuie să fim o instituţie izolată", a adăugat Hellvig.
Sursa: AGERPRES