„Format în cercurile gheriste, Henric Sanielevici a fost un social-democrat pro-burghez și un apologet în stil romantic al clasicismelor, contestatar violent al paseismului sămănătorist și (în linia lui Max Nordau) al «dezechilibrului» modern. Adversar al autonomiei esteticului prin practicarea unei «critici culturale» în care antropologia, sociologia, psihologia, filosofia, economia politică, estetica și ideologia fuzionează derutant. Disident al mișcării socialiste din epocă, a scos la Galați, în 1905, revista Curentul nou, care va fuziona curând cu ieșeana Viața Românească. Conflictul pe care l-a avut cu Sadoveanu va fi însă dublat de cel cu Ibrăileanu și Stere, astfel încât, după Primul Război Mondial, fostul viețist va scoate o broșură polemică despre Poporanismul reacționar (1921)”, remarca istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Henric Sanielevici.
Conexiuni fascinante
Îi facem loc, în continuare: „Speculațiile sale de antropologie rasială, aplicate scriitorilor și literaturii, sunt adesea elucubrante și au fost pe drept ironizate, dar textele sale critico-teoretice reunite în mai multe volume (Studii critice, Noi studii critice, Probleme sociale și psihologice, Alte cercetări critice și filosofice, Civilizație, Literatură și știință, În slujba Satanei?! etc.) merită recitite și revalorizate diferențiat. Megaloman și coleric, dar de o candoare entuziastă, atașantă, omul avea însă un spirit viu și o pasiune a ideilor generale, slalomând vijelios, cu speculații interdisciplinare amețitoare și conexiuni fascinante, prin filosofia culturii și teoria curentelor. Erorile sale sunt fecunde și pun mintea în mișcare. Dar, înainte de orice, Henric Sanielevici scria bine, cu o expresivitate și o vervă polemică amintind pe alocuri de Iorga”.
În completare: „Paginile sale (uitate) despre stagiul în Germania (Icoane fugare. Documente omenești), schițele din În tren (1925) sau memorialistica din Familia Lowton (1926) și O casă de țară în Franța (1927), îi confirmă talentul. A rămas de pomină rechizitoriul sub formă de tabel sinoptic al viciilor personajelor din proza debutantului Sadoveanu (Morala domnului Sadoveanu, apărut în Curentul nou). S-a trecut însă prea ușor peste excelentele sale studii despre Momentele lui Caragiale și, mai ales, despre nuvela eminesciană Sărmanul Dionis”.
Judecăți riscante
În încheiere: „Ca și peste broșura plină de judecăți riscante, dar valabilă pe ansamblu despre Panait Istrati (Clasicismul proletariatului, 1924), scriitor în privința căruia critica noastră modernistă a cam dat «chix» în acea perioadă. G. Călinescu are afinități cu Henric Sanielevici nu doar în eseul tipologic despre Clasicism, romantism, baroc, ci și temperamental, prin ebuliția ideilor și mobilitatea spirituală. Infirmizat multă vreme de o neuropatie degenerativă, Henric Sanielevici a murit la București pe 19 februarie 1951”.
„A rămas de pomină rechizitoriul sub formă de tabel sinoptic al viciilor personajelor din proza debutantului Sadoveanu”, Paul Cernat, istoric literar
„Format în cercurile gheriste, Henric Sanielevici a fost un social-democrat pro-burghez și un apologet în stil romantic al clasicismelor, contestatar violent al paseismului sămănătorist și al «dezechilibrului» modern”, Paul Cernat, istoric literar
„Megaloman și coleric, dar de o candoare entuziastă, atașantă, omul avea însă un spirit viu și o pasiune a ideilor generale, slalomând vijelios, cu speculații interdisciplinare amețitoare și conexiuni fascinante, prin filosofia culturii și teoria curentelor”, Paul Cernat, istoric literar