Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 13 ianuarie 2019. Găseşti în tine resurse fantastice de energie

Horoscop 13 ianuarie 2019. Găseşti în tine resurse fantastice de energie

Horoscop zilnic 13 ianuarie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de duminică.

Horoscop Capricorn. Ai multe de făcut pe parcursul zilei, trebuie să te împarţi între mai multe sarcini în timp scurt. Prima ta preocupare rămâne familia, pentru că aici au loc unele aspecte care necesită atenţia ta sporită, cum ar fi treburile gospodăreşti, temele cu copiii, cumpărăturile săptămânale sau o vizită la părinţi. Vei reuşi să le faci pe toate cu succes, pentru că pui suflet în aceste activităţi şi ai şi motive de satisfacţie ori de câte ori intri în legătură cu oamenii pe care îi îndrăgeşti. De dragul lor, găseşti în tine resurse fantastice de energie.

Horoscop Vărsător. Ca să poţi depăşi starea de timiditate crescută, ai avea nevoie de o garanţie, de ceva cert pe care să te poţi baza. Atât timp cât nimeni nu ţi-o oferă, parcă ai călca pe coji de ouă, permanent speriat de ce s-ar putea întâmpla. Luptă cu aceste emoţii negative, pentru că şi ele pot fi sursa unor evenimente neplăcute, deoarece atunci cînd abordezi o acţiune sigur pe tine şi fără nicio frică, nimic nu te mai poate intimida. Informaţia menită să-ţi alunge teama poate apărea!


Horoscop Pești. Familia te înconjoară cu iubire necondiţionată, aşa e, dar aşteaptă ceva de la tine: să-ţi exprimi o părere, să iei o decizie, să vorbeşti deschis, pentru că faci unele lucruri fără să le spui şi lor. Comunică ce ai în gând cu mai mult curaj, fii limpede în exprimare, concis şi la obiect, pentru că nu toată lumea înţelege ce planuri ai. Nici măcar cei foarte apropiaţi nu pricep încă foarte clar încotro mergi, ci doar te urmează orbeşte, dar dacă ai începe să le explici logic ce intenţii ai, ar contribui şi el în egală măsură la planurile propuse de tine. Nu face lucruri fără să comunici cu ceilalţi, altfel generezi o mare stare de confuzie! Începe să le mai răspunzi şi lor la multele întrebări şi ai să vezi ce bine veţi coopera după aceea.

Horoscop Berbec. Faci echipă excelentă cu o persoană care te completează perfect. Tu eşti sursa de informaţie, cel care le pregăteşte pe toate în detaliu din punct de vedere teoretic, iar celălalt e sursa de energie. Staţi mult de vorbă, vă încurajaţi reciproc să vă manifestaţi în voie, şi orice proiect clădit în doi, în tandem, în care nimeni nu o face pe şeful, va fi de succes. Că e o relaţie de serviciu, una de iubire sau una de afaceri, mereu găseşti în cel din faţa ta stimulentul potrivit pentru a spune clar ce gândeşti şi ce doreşti.

Horoscop Taur. Aveai o stare ciudată de nelinişte, o emoţie negativă care ţi se cuibărise în suflet, dar azi orizonturile se luminează ca prin farmec şi dispar toate aceste stări ciudate. Nu mai eşti atât de derutat, de nesigur pe tine şi pe ceilalţi, ci îţi recapeţi dintr-o dată atitudinea optimistă şi tonică, pregătit de orice. Aveai nevoie doar de o scânteie de energie pozitivă pentru a depăşi acest hop emoţional negativ, care semăna cu apatia, depresia, disperarea, dar dacă te agăţi de acel cârlig cât de mic ce te scoate la lumină, te vei simţi din nou foarte sigur pe situaţie.

Horoscop Gemeni. Nu te grăbi să renunţi la ceva de care ai impresia că nu mai ai nevoie, da, poate în acest moment pare inutil, un balast pe care îl tot cari după tine de ceva vreme, dar nu ai de unde să ştii dacă nu cumva exact acel lucru va deveni esenţial peste un an, doi, zece. Sunt unele lucruri de care nu trebuie să te debarasezi, chiar dacă nu mai ştii pe unde să le depozitezi în viaţa ta: oameni, obiecte, amintiri, hârţoage. Lasă-le, mai găseşte-le loc prin viaţa ta, pentru că cel puţin acel lucru pe care eşti gata să-l arunci azi la gunoi, îţi va mai fi folositor cândva, nici nu ştii când! Mai mută-le de colo-colo până le vei găsi utilitatea!

Horoscop Rac. Chiar dacă nu toată lumea aplaudă ideile tale, nu te lua după ei, ci pune-ţi în aplicare planurile fără întârziere. Nu ai alături de tine cei mai buni companioni, ci atragi doar oameni pesimişti, negativişti, fricoşi care spun că nu se poate înainte de a încerca ceva, deci nu te lăsa influenţat de asemenea anturaj. Tu poţi, tu ştii, la tine totul merge ca pe roate, deci eşecul ar apărea numai dacă pleci urechea la zvonurile sau comentariile negative ale celor care îţi ţin companie. Unora le e frică de orice şi încearcă să-ţi inoculeze şi ţie virusul fricii, or tu nu eşti ca ei, cel puţin nu azi! Ai curajul să-ţi urmezi ideile aşa cum vrei, fără să asculţi de ceilalţi!

Horoscop Leu. Trebuie să fii foarte tranşant astăzi şi, din cele două variante pe care le ai la dispoziţie, să spui odată pentru totdeauna ce alegi. Se presupune că ai analizat problema pe toate feţele, ai descoperit şi avantajele şi dezavantajele şi dintr-o direcţie şi din alta, deci eşti în măsură să spui care e varianta optimă pentru tine. Nu ai cum să te foloseşti de ambele direcţii simultan, ca atare, că-ţi place sau nu, trebuie să spui clar: ori e albă, ori e neagră. Cale de mijloc nu există, dar noroc că eşti curajos şi pregătit să-ţi exprimi părerea chiar dacă sună categoric.

Horoscop Fecioara. Eşti un exemplu de seriozitate şi de cinste în faţa unor persoane tinere care nu deţin informaţii complete la fel ca tine. Poţi juca rolul de judecător într-o situaţie aparent minoră, dar în care intervenţia ta se va dovedi a fi salvatoare. De la tine vor învăţa cei tineri, necopţi, încă la început de viaţă, ce e bine şi ce e rău, pentru că în aceasta constă lecţia pe care le-o oferi: că există reguli, norme, legi care trebuie respectate pentru a ajunge la un nivel de care să fie toată lumea mândră. Dacă nu, ai şi puterea de a sancţiona pe cei care se abat de la calea cea dreaptă.

Horoscop Balanța. Abordezi o atitudine care nu ţi se potriveşte şi care nu lasă o impresie prea bună despre tine. Eşti cam cinic, dar foloseşti ironia cu tentă maliţioasă, de parcă ai vrea să dai cuiva peste nas sau să te răzbuni pe cineva care ţi-a creat unele probleme. Nu folosi aceeaşi armă ca şi inamicii tăi, pentru că nu aşa îi vei convinge că tu le eşti superior. Mergi pe calea corectă, fii cinstit cu oricine, evită orice gest prin care altul ar putea avea ceva de suferit şi până la urmă corectitudinea va învinge. Ispita de a face un gest incorect nu va rămâne netaxată, ca atare mai bine eviţi asemenea greşeli. Nu sunt genul tău şi te vei simţi tot tu ciudat că ai apelat la gesturi neadecvate caracterului tău curat.

Horoscop Scorpion. Nu fi niciodată atât de sigur că un lucru, odată ajuns pe un teren aparent stabil, se va menţine aşa multă vreme. Oricând poate apărea o surpriză care să dea peste cap tot echilibrul şi să te oblige s-o iei de la capăt cu eforturile depuse până în acel moment. Aşa se poate întâmpla şi azi, când ceea ce ai construit cu răbdare în ultima perioadă este dat peste cap de un impediment pe care nu l-ai luat în seamă. Cu alte cuvinte, trebuie ră rămâi în alertă chiar şi după ce crezi că ai ajuns la nivelul sperat, pentru că riscuri pot apărea la tot pasul. Nu te culca pe laurii victoriei ci luptă să păstrezi ce ai cucerit.

Horoscop Săgetator. Eşti o companie plăcută, deci să nu te mire că devii centrul atenţiei pe oriunde ai merge. Ai chef de distracţie, găseşti mereu replica sa gluma potrivită în orice împrejurare iar atitudinea ta jovială îi stimulează şi pe alţii la o activitate veselă, ca de week-end. Fii tu cel care mobilizează prietenii la ceva relaxant, cum ar fi o ieşire în oraş, o drumeţie pe pârtie sau măcar dă cuiva un telefon, pentru că spiritul tău copilăros şi vesel va aduce sigur un zâmbet pe chipul celor pe care îi vei apela. Faci bine tuturor doar cu un zâmbet larg pe buze!

Horoscop oferit de acvaria.com

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri