Horoscop zilnic 15 ianuarie. Afla ce ti-au harazit astrele pentru ziua de marti.
Horoscop Capricorn. Iubirea te face să pluteşti, pur şi simplu, toată lumea este a ta şi te simţi capabil să răstorni şi munţii din loc. Atunci când ai pe cel drag alături, când te ştii iubit şi apreciat aşa cum eşti, susţinut necondiţionat de pe margine, capeţi aripi şi poţi mai mult decât ai putea crede! E grozav să capeţi atâta încredere în tine însuţi, în viitor, în ceilalţi, doar pentru că cineva te iubeşte. Evenimentele acestei zile te pot propulsa în frunte, înaintea tuturor, deoarece motorul principal al tuturor succeselor care te vizează este iubirea. Eşti fericit că iubeşti şi eşti iubit, şi asta îţi dă putere!
Horoscop Varsator. Iei taurul de coarne şi spui foarte ferm: gata! Deşi sună tranşant şi te întrebi şi tu dacă ai făcut bine, vei vedea că cei din jur te susţin şi aplaudă curajul de care ai dat dovadă, ceea ce îţi inspiră mai multă încredere că ai făcut ceea ce trebuia. Era nevoie de un astfel de moment în care să pui punct odată pentru totdeauna unei situaţii care nu-şi mai avea rostul, iar de acum lucrurile vor reveni, încet-încet, la normal. Că e o mutare dintr-un loc în care nu te simţeai bine, că e o despărţire de o persoană care te făcea să suferi, dup acest gest orizonturile încep deja să se limpezească pentru tine, semn că ai făcut ce era mai bine pentru tine!
Horoscop Pesti. Te întâlneşti cu un vechi amic despre care probabil nu mai ştiai nimic şi revederea este emoţionantă şi amuzantă. Este o ocazie excelentă de a lega din nou relaţia care, în trecut, ţi-a făcut mare plăcere, încât profiţi de această ocazie pentru a vorbi despre tot ce s-a întâmplat în vieţile voastre în ultimii ani şi a reînnoda prietenia de odinioară. Trecutul revine în actualitate printr-un moment aparent neînsemnat, dar care, mai devreme sau mai târziu, îşi va arăta utilitatea, ca atare, dacă acest om revine în calea ta după atâta vreme, e semn că mai are încă un rol de jucat în destinul tău, deci reprimeşte-l în viaţa ta!
Horoscop Berbec. Aştepţi cu înfrigurare o anumită veste care va sosi prin intermediul unei persoane căreia îi atribui un rol de destin, ca şi cum urmează să-ţi schimbe toată viaţa prin ceea ce are de transmis. Mesajul poate avea efecte marcante asupra ta, tocmai de aceea stai ca pe ghimpi atent ori la telefon, ori la uşă, emoţionat că, din clipă în clipă, poate apărea mesagerul divin! Informaţia soseşte şi te face să te simţi ciudat, la prima vedere, dar după ce vei sta şi te vei gândi la cele auzite, îţi vei da seama de greutatea veştilor primite.
Horoscop Taur. Atmosfera este tonică şi pozitivă în casa ta, de parcă fiecare membru al familiei participă trup şi suflet la un eveniment fericit din care toţi au ceva de câştigat. Veştile bune legate de viaţa de familie animă relaţiile dintre cei ai casei şi vă fac pe toţi mai veseli şi mai implicaţi. Se prefigurează vremuri mult mai bune la orizont, ceea ce vă face pe toţi foarte motivaţi să ajungeţi mai repede la împlinirea acestor vise frumoase. Tot ce vine din afara casei vă face fericiţi, dar şi evenimentele generate de tine, alături de cei din familie, merită transmise mai departe, pentru că-i vor bucura şi pe cei dragi din alte părţi ale lumii.
Horoscop Gemeni. Suferinţele din amor nu ocolesc pe nimeni iar azi dai şi tu piept cu o astfel de situaţie în care simţi că inima ţi se umple de tristeţe. Simţi că se destramă un vis frumos, că ceea ce credeai că e pe placul tău are de fapt şi o faţă ascunsă ce te face să suferi iar iluziile se risipesc precum baloanele de săpun. Dacă nu eşti tu, direct, vizat de astfel de momente cu încărcătură emoţională negativă, atunci suferi pentru altcineva drag ţie de parcă ar fi propriile tale probleme. Pui suflet în necazurile sale şi cauţi o soluţie în locul lui.
Horoscop Rac. Greu de spus dacă nivelul la care ai ajuns te bucură sau se poate şi mai bine, de parcă ai avea parte de ambele feţe ale unei situaţii simultan. E ca şi cum un succes se ridică pe insuccesul altuia sau o mare reuşită are şi un preţ de plătit, ca atare numai de starea ta de spirit depinde spre ce pantă te îndrepţi: în sus sau în jos? Încearcă să nu laşi latura ta pesimistă să te copleşească ci priveşte mai întâi partea bună a lucrurilor, fără să te gândeşti şi la aspectul mai puţin plăcut din spatele reuşitei. Întotdeauna există şi reversul medaliei, dar nu-l căuta neapărat acum!
Horoscop Leu. Îţi dedici energia relaţiei de iubire, care înseamnă totul pentru tine în acest moment. Nimic nu ţi se pare mai frumos decât să fii alături de cel drag clipă de clipă, să faceţi totul împreună, să discutaţi permanent despre tot ce vă înconjoară, punând mai mult accent pe dialog. Vă completaţi perfect unul pe altul şi îl iubeşti parcă şi mai mult când vezi cât de mult se implică în viaţa ta, cât de mult îl preocupă soarta ta. Acelaşi lucru faci şi tu pentru jumătatea ta, pentru că o consideri perfectă pentru tine, aşa cum e. Schimbul de vorbe dulci, de angajamente, de declaraţii de iubire te face fericit!
Horoscop Fecioara. Cel care te atacă azi atât de dur se dovedeşte a fi cel mai de temut inamic al tău, la momentul acesta, dar e bine că se arată la faţă, ca să ştii mai clar cu cine ai de a face. Acesta apelează la vorbe dure, la lovituri sub centură, la injurii şi atacuri, cărora le poţi face faţă cu brio. Uneori, e bine să ai astfel de confruntări mai directe cu cei care nu te plac, pentru a-ţi face şi tu o idee cu privire la numărul real al duşmanilor din umbră. Ar fi mai greu să lupţi cu cineva bine ascuns în spatele unei măşti false, or, o astfel de întrevedere directă te înarmează pe ttine cu tot arsenalul necesar pentru o contra-ofensivă de succes!
Horoscop Balanta. Este o zi de succes în care toate ar trebui să-ţi meargă ca pe roate! Ai şansa de a colabora cu oameni deosebiţi, de a fi primit sub aripa protectoare a unei persoane importante sau de a învăţa o mulţime de lucruri interesante ce vor avea un rol major de acum înainte în viaţa ta, mai ales în plan profesional. Ţi se umple inima de o pasiune nouă, eşti entuziasmat, plin de energie, dornic să ajungi cât mai repede la ţelul pe care ţi l-ai propus, iar evoluţia rapidă a lucrurilor te determină de depui şi mai multă pasiune, ca să ţi se împlinească visul.
Horoscop Scorpion. Nu eşti singur în lupta ta cu problemele, deci nu-ţi mai turna cenuşă în cap! Priveşte un pic în jur să vezi câţi prieteni adevăraţi apar la nevoie, totul e să-i laşi tu să se apropie şi să facă ceva pentru tine. Eşti într-o pasă atât de proastă încât ai tendinţa de a spune că nimeni nu te iubeşte, nimeni nu face nimic pentru tine, că tu ai făcut totul pentru alţii iar acum ei au uitat de tine. Te înşeli: există un grup de suport care poate face enorm pentru tine, îţi poate ridica moralul, poate chiar îţi poate rezolva ţie problema, dar, marcat de pesimism şi emoţii negative, nu prea îl vezi!
Horoscop Sagetator. Este o zi de succes în care ţi se vor oferi multe motive de bucurie, de veselie, de distracţie. Primul plan vizat de veşti excelente este cel sentimental, deci programează-ţi pentru azi o întâlnire cu persoana iubită sau ieşi undeva, că nici nu ştii de unde sare iepurele şi termini ziua îndrăgostit lulea. Şi la serviciu se pot auzi veşti bune, pentru că reuşitele vin pe bandă rulantă, şi ai un sentiment puternic de succes, de satisfacţie profesională. Toate ar trebui să meargă ca pe roate azi, căci apar suficiente ocazii de a zâmbi, de a sărbători, de a transmite lumii cât de bine s-au rezolvat toate.