Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 24 iunie 2019. Gesturile de simpatie şi de afecţiune vin din toate părţile, încât eşti de-a dreptul fericit

Horoscop 24 iunie 2019. Gesturile de simpatie şi de afecţiune vin din toate părţile, încât eşti de-a dreptul fericit

Horoscop Berbec. Nu te crampona de banalele hopuri absolut fireşti în drumul tău spre împlinirea unui vis. Rolul lor e acela de a-ţi testa perseverenţa, de a-ţi pune la încercare ambiţia, pentru că, dacă toate ar evolua lin, nici nu vei aprecia ceea ce te aşteaptă la capăt. Visul tău cel mare e încă departe, dar faci paşi mari şi siguri spre el, fără a te lăsa oprit din elan de aceste probe. Altul ar fi abandonat poate la primul hop, dar nu şi tu, ba, dimpotrivă: parcă te ambiţionezi şi mai tare când vezi cât de mulţi se opun planurilor tale. Vei ajunge la capăt, dar nici repede, nici uşor!

 

Horoscop Taur. Multă lume va încerca să te înduplece să-ţi schimbi părerea, dar tu nu, ai luat o decizie şi te ţii de ea până la capăt. E bine să fii ferm în alegerile făcute, pentru că se vor găsi mulţi care îţi vor vorbi despre alte variante, despre alte căi pe care s-ar putea merge, despre alternative care mai de care mai interesante, dar tu nu vrei să le auzi şi bine faci. Dacă ai fi atât de influenţabil încât să începi să înclini spre o altă idee decât cea la care ai ajuns, nu ai face decât să pierzi timpul cu experimente. Ai ales? Mergi mai departe cu încredere!

 

Horoscop Gemeni. Ai un mare ţel de atins în carieră, dar e cale lungă până vei ajunge la materializarea lui. Trebuie să mai pui mâna pe carte, să înveţi ceva nou, să apelezi la persoane specializate în domeniul cu pricina, deci caută de pe acum mijloacele concrete de a-ţi vedea visul împlinit. Ai toate şansele să ajungi acolo, doar că trebuie să te foloseşti de foarte multe instrumente intermediare. Azi poţi întâlni persoana care te poate îndruma pe calea ta spre împlinirea visului şi de aici începe aventura.

 

Horoscop Rac. Nu poţi rămâne blocat în grijile care te-au copleşit la nesfârşit, dar există mereu cineva alături care te influenţează negativ şi te trage înapoi cu văicărelile sale. Fă un efort să te rupi de astfel de medii nefaste, pentru că nu-ţi fac bine. Alege-ţi cu mai multă exigenţă colaboratorii, pentru că azi ai tendinţa de a te alătura celor necăjiţi, săraci, trişti, care văd decât jumătatea goală a paharului. Nu eşti genul lor, deci ridică-i tu pe ei la lumină, nu te lăsa tu tras înapoi în întuneric de către ei.

 

Horoscop Leu. Ai o rezistenţă de invidiat, pentru că tu suporţi orice situaţie, oricât de complicată ar fi. Se vede că ai trecut prin multe şi nu renunţi când pare mai dificil, dimpotrivă, te înarmezi cu atâta forţă, încât nimic nu te clinteşte! Viaţa te-a învăţat atâtea lucruri utile care acum te ajută să rezişti. Nimeni nu te întrece când vine vorba de răbdare, aşteptare, perseverenţă, tenacitate, voinţă, pentru că tu nu te grăbeşti. Eşti de părere că totul are o rezolvare, oricât ar dura, de aceea îţi vezi de treabă fără să pretinzi rezultate imediate.

 

Horoscop Fecioara. Deşi lumea din jur are un motiv de sărbătorit, tu nu te simţi în largul tău, de parcă ai avea o mare povară pe suflet. Fă un efort să te integrezi şi tu în acest mediu vesel, pentru că te va ajuta să uiţi de toate şi să nu mai conteze nicio problemă care te macină. Ai şi tu nevoie de puţină destindere, iar atmosfera din jurul tău ar fi perfectă pentru a te relaxa, ca atare tu trebuie să fii cel care se străduieşte să lase grijile la o parte. Veselia lor e molipsitoare, dar trebuie şi tu să vrei să o primeşti în inima ta!


 

Horoscop Balanța. Gesturile de simpatie şi de afecţiune vin din toate părţile, încât eşti de-a dreptul fericit. Ai alături de tine oameni care te îndrăgesc, care te completează perfect în planurile tale, care te privesc cu prietenie, şi în asemenea atmosferă toate ar trebui să-ţi meargă excelent. Ai numai motive de veselie şi de distracţie, şi în acest mediu tonic, pozitiv, se pot ivi şi şanse superbe de iubire. Ieşi în lume, îmbracă-te bine şi comportă-te exemplar, pentru că ochii multor persoane s-ar putea îndrepta către tine, încât ai putea face o cucerire!

 

Horoscop Scorpion. Ar fi trebuit să faci azi o mare schimbare de direcţie, dar apare ceva care îţi strică ţie planurile, fiind nevoit să amâni totul pe altă dată. Devine frustrant, pentru că tu erai pregătit pentru marea noutate şi, când colo, nu-ţi ies treburile conform planurilor. Cum nimic nu e întâmplător, ai putea trata acest hop ca pe o şansă de a revedea încă o dată decizia luată, pentru că ar fi nevoie de unele ajustări, pe ici, pe colo. O zi în plus de repaus pentru a gândi strategia aleasă ţi-ar putea oferi idei noi, soluţii la care nu te-ai gândit iniţial, sau poate chiar o cu totul altă direcţie. Un hop nu e un dezastru, ci poate fi chiar un atu!

 

Horoscop Săgetător. Deşi eşti un idealist şi îţi faci planuri mari cu privire la viitor, de data aceasta îţi propui să-ţi stabileşti obiective ceva mai mici, dar mai multe. Le iei pe acestea la bani mărunţi, pas cu pas, şi după ce le vei atinge, vei putea trece la o altă etapă. Uneori e mai bine să-ţi alegi ţinte mai micuţe, adică să urci un munte din aproape în aproape, pe cărări care urcă lin, nu să-l iei din start pieptiş către cel mai înalt punct. Aşa faci şi tu acum şi descoperi că e o strategie mult mai bună. Ai bifat un punct din planul tău etapă cu etapă? Perfect, acum poţi treci la următoarea… şi tot aşa până la victoria finală. Minunată organizare, ţine-te de ea!

 

Horoscop Capricorn. Eşti şansa de pace şi linişte a unora mai pesimişti din fire care nu au de ce să se agaţe. Chiar dacă a te dedica lor înseamnă a te sacrifica pe tine, o faci cu dragă inimă, conştient că bucuria lor, energia lor, moralul lor depinde de felul cum te dăruieşti tu acestora. Ai un efect înălţător asupra celor trişti, bolnavi, singuri, deci îţi vei asuma această sarcină cu un soi de fericire nobilă, de parcă face parte din misiunea ta divină să fii altora de ajutor la greu. Emani lumină şi căldură ca un şemineu aprins în care arde focul, spre care cei reci şi însinguraţi sunt atraşi dintr-o imensă nevoie de protecţie şi iubire!

 

Horoscop Vărsător. Ai ajuns într-un punct mort din care nu mai vezi nicio ieşire. Încearcă să nu iei decizii acum, sub imperiul emoţiei, pentru că, după o vreme, s-ar putea să găseşti soluţii mult mai valoroase decât cele la care ai putea ajunge acum. Pe moment, eşti tentat să abandonezi totul, considerând că nu se mai poate continua aşa, dar dacă aştepţi şi laşi primul val să treacă fără gesturi drastice, lucrurile se vor aşeza mult mai uşor pe un făgaş normal. Ai răbdare, suportă situaţia de acum, chiar facă pare dură, pentru că foarte curând se vor ivi şi rezolvările.

 

Horoscop Pești. O relaţie superbă începe să se înfiripeze la orizont, dar eşti abia la primele semne, nu te grăbi deja la etapa următoare. Bucură-te de fiecare pas necesar în această evoluţie, pentru că tot ce înveţi acum, încetul cu încetul, va contribui la consolidarea acestei relaţii. Că e o relaţie profesională, una de prietenie sau una de dragoste, trebuie să fii conştient că nimic nu se clădeşte peste noapte şi nu ajungi la ţelul suprem cât ai bate din palme. E nevoie de timp să vă cunoaşteţi mai bine, e nevoie de adaptarea fiecăruia la stilul unic al celuilalt, deci clădeşte cărămidă cu cărămidă acest edificiu care arată deja foarte promiţător. Sunt mari şanse ca această relaţie să dureze mai apoi o viaţă!

 

 

Horoscop oferit de acvaria.com

Subiecte în articol: Horoscop 24 iunie horoscop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri