Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 4 noiembrie 2018. Taurii vor avea parte de surprize plăcute

Horoscop 4 noiembrie 2018. Taurii vor avea parte de surprize plăcute

Horoscop zilnic 4 noiembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de duminică.

Horoscop 4 noiembrie Scorpion.  Eşti, de departe, cu un cap deasupra multora, dar poţi folosi această poziţie superioară pentru a deveni un exemplu demn de urmat pentru alţii. Dacă tu ai ajuns aici, şi ei pot, deci arată-le cum! Degaji un aer misterios azi în ochii celor din jur, încât mulţi nici nu ştiu cum să se apropie de tine. Pentru unii degaji prestanţă, respect, admiraţie, pentru alţii pari de nepătruns, ai un aer distant ce le spune tuturor că trebuie să ţină distanţa! Chiar dacă vezi în ochii unora teama de a-ţi vorbi, fii tu cel care le deschide uşa spre dialog, cel care coboară la nivelul lor, pentru că aerul superior pe care îl abordezi nu e nicidecum un semn de infatuare sau orgoliu.

Horoscop 4 noiembrie Săgetător.  Amână deciziile care implică orice gen de schimbare mică sau mare – de job, de partener, de casă, de domiciliu – pentru că încă nu cunoşti toate datele problemei şi ai putea face acest pas influenţat negativ de un om care nu e chiar aşa cum pare. Mare atenţie la direcţia către care cineva te îndeamnă să pornești, pentru că, în spatele bunelor sale intenţii, ar putea fi unele semne de egoism. Doar el ar putea avea ceva de câştigat de pe urma deciziei tale de a porni pe acest drum, ca atare gândeşte de zece ori înainte de a spune ceva. Nu e o schimbare care te-ar ajuta pe tine, ci doar pe cel care te poate convinge acum să-i urmezi sfatul.

Horoscop 4 noiembrie Capricorn.  Prietenii nu răspund întotdeauna prezent aşa cum ai dori tu, dar nu trebuie să le pui la îndoială intenţiile sau sentimentele. Trec şi ei prin propriile momente dificile când nu sunt atenţi la nevoile celor din jur, ca atare, exact acum când ai chemat pe cineva drag alături de tine să te încurajeze, el fuge de tine. Încearcă să fii tu cel care îi stă aproape într-un astfel de moment, deci nu-l considera nici egoist, nici insensibil, ci încearcă să înţelegi tu ce se petrece în inima lui. Poate chiar distanţa la care te ţine e o dovadă de prietenie adevărată, ca să nu te implice şi pe tine în problemele sale. Vrea să le rezolve singur.

Horoscop 4 noiembrie Vărsător.  Ca să ieşi din pasa nu tocmai plăcută în care ai alunecat, trebuie să tai răul de la rădăcină, cum se spune, deci întoarce-te în punctul în care a pornit motivul supărării tale de acum şi repară-l. La sursa nefericirii, în punctul în care a pornit totul, acolo trebuie intervenit, deci practic trebuie s-o iei de la capăt. Poţi da un restart întregului sistem, începi totul încă o dată, iar de data aceasta cu mai mult succes. La loc comanda! A te amăgi că trece de la sine, că va fi bine, că nu mai are putere, nu te ajută deloc, ca atare întoarce-te acolo de unde a pornit totul, pentru că se poate remedia ceva chiar şi acum.

Horoscop 4 noiembrie Pești.  Sunt două direcţii la fel de interesante către care ai o atracţie deosebită, dar totuşi nu le poţi duce pe amândouă la capăt cu succes. Cel mai greu va fi să alegi planul cel mai potrivit, compatibil cu energia de care dai azi dovadă, pentru că e foarte posibil să faci o alegere acum, dar să rămâi cu gândul la cealaltă întrebându-te întruna ce-ar fi fost dacă o alegeai de cealaltă? Nu renunţa la cel de-al doilea plan, amână-l doar, pentru că s-ar putea să te ocupi şi de el dacă-ţi mai rămâne timp după aceea.

Horoscop 4 noiembrie Berbec.  Veştile care ajung azi la urechile tale nu sunt prea bune, dar, dacă te-ai preface că nici nu le-ai auzit, ai putea trece mai uşor peste efectele lor negative. Afli lucruri triste despre prieteni care suferă, care trec prin momente dificile în cuplu, despre eşecuri profesionale. Deşi nu sunt ale tale, personal, nu poţi rămâne de piatră fără să reacţionezi cumva la tot ce auzi, dar încearcă să nu te încarci de aceste energii negative. Nu-i poţi ajuta, nu poţi prelua pe umerii tăi ceea ce îi chinuie pe alţii, deci tot ce poţi face e să rămâi detaşat şi să accepţi că… aşa e viaţa!

Horoscop 4 noiembrie Taur.  De departe vin azi cele mai frumoase veşti şi cele mai utile informaţii, ca atare îndreaptă-ţi atenţia spre alte localităţi sau ţări străine, spre cunoştinţele tale de la distanţă, pentru că nici nu ştii de unde sare iepurele. Nu te preocupa de lucrurile mărunte din jurul tău, ci priveşte dincolo de graniţele lumii în care trăieşti. Dacă pleci la drum, va fi o călătorie de succes, de parcă toate vor merge strună de la plecare până la sosire. Orice ieşire din casă poate fi de bun augur, deci nu sta în acelaşi loc: schimbă un pic traseul tău obişnuit, pentru că pot apărea surprize plăcute.

Horoscop 4 noiembrie Gemeni.  Este o zi a emoţiilor extreme, căci poţi trece de la fericire la disperare într-o clipă. Sau invers: acum eşti jos, lipsit de orice speranţă, şi apare ca din senin un miracol care te propulsează direct în vârf. Nu privi lucrurile ca şi cum nu mai pot fi modificate, pentru că surprize pot apărea oricând şi te poţi trezi în faţa unei masive răsturnări de situaţie. Nici fericirea nu rămâne veşnică, nici suferinţa nu ţine la nesfârşit, ca atare trebuie să fii conştient că poţi cunoaşte ambele feţe ale medaliei în aceeaşi zi: şi sus, şi jos, dar aşa e viaţa: un montagne russe continuu!

Horoscop 4 noiembrie Rac.  Ai mari rezerve dacă să îţi exprimi părerea în anturajul în care te afli acum sau să mai aştepţi. Eşti un pic intimidat de prezenţa unei persoane care nu are asupra ta o influenţă prea bună. Preferi să stai cuminte în banca ta, nevăzut de nimeni, decât să atragi asupra ta vreun val de critici. Poate că da, ar fi mai bine să aştepţi un moment mai favorabil pentru a te evidenţia, deoarece, acum, cei care stau cu ochii pe tine nu sunt în cele mai bune toane şi ţi-ar adresa cuvinte pe care nu le meriţi. Fă tot posibilul să nu te remarci azi în ochii celor nervoşi de care depinde cumva rezolvarea problemelor care te frământă, pentru că refuzul lor ar veni foarte repede.

Horoscop 4 noiembrie Leu.  Priveşte cu mai mult curaj spre trecut, pentru că deţii experienţa necesară pentru a putea da acum sfaturi. Cineva are nevoie de opinia ta cu privire la rezolvarea unei probleme, iar tu ai trecut deja prin ceva similar şi ai şti să-i oferi instrucţiunile cele mai preţioase. Umblă în sipetul de amintiri, scoate la lumină experienţe de viaţă ce pot fi acum altuia de folos şi împărtăşeşte cu încredere din tot ce ai trăit pe pielea ta. Altul nu ar mai pierde timpul cu experimente când tu ai trecut deja prin asta şi ai şti ce este de făcut. Oferă din ceea ce ştii celor care au nevoie de tine ca profesor!

Horoscop 4 noiembrie Fecioara.  Eşti într-un moment decisiv, gata să spui lumii ce ai ales, dar înainte de a-ţi exprima punctul final de vedere, asigură-te că ai analizat situaţia corect, pe toate feţele. O discuţie cu mai multe persoane ţi-ar putea oferi şi alte perspective asupra situaţiei în cauză, deci nu ezita să ceri opinii. Chiar dacă unele sunt contradictorii, chiar dacă sună complet altfel decât ai fi dorit să auzi, e de preferat să primeşti şi alte informaţii din afară, pentru a le putea folosi în beneficiul tău. Discută cu oamenii, oricât de diferiţi par, pentru că în situaţia de faţă chiar ai nevoie de păreri atât de variate, care pot crea o imagine de ansamblu corectă. Pune întrebări, căci vei primi şi răspunsuri!

Horoscop 4 noiembrie Balanța.  Joci un rol foarte important pentru cineva drag care nu trece prin cele mai plăcute momente, dar tu eşti alinarea sa, tu eşti balsamul de care are nevoie pentru a alunga frica şi a se simţi din nou în siguranţă. Prezenţa ta e exact vitamina de care avea nevoie cel drag şi îi oferi ceva din timpul tău, din energia ta, din ocrotirea ta cu maximă deschidere. Şi el a făcut multe pentru tine cu altă ocazie, deci a venit vremea să îi întorci un serviciu similar, prin care ţi-a ridicat şi el ţie moralul cândva. Asta e prietenia adevărată, asta e iubirea reală, deci oferă cu sufletul plin, pentru că tu ai ce da, la cote maxime!

Horoscop oferit de acvaria.com

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri