Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, 23 iunie 2016. Tensiunile acumultate în familie în ultima vreme izbucnesc azi

Horoscop zilnic, 23 iunie 2016. Tensiunile acumultate în familie în ultima vreme izbucnesc azi

Berbec: Ţi-ai ţinut sub capac pentru mult timp nemulţumirile. Azi e posibil să explodezi. Ai măcar grijă să nu îi calci în picioare pe cei nevinovaţi.

Taur: Eşti în formă fizică bună şi ai chef de sport. Dacă e un sport de echipă, cu siguranţă că tu vei fi căpitanul. Atenţie la ce mănânci.

Gemeni: Nu te lăsa târât în activităţi despre care ştii că sunt inutile şi dăunătoare. A venit timpul să îţi susţii cu tărie punctele de vedere.

Rac: Nu mai este cazul să cânţi după partitura altora doar pentru a nu strica armonia din colectiv. Ai curajul de a refuza ce îţi repugnă.

Leu: Te trezeşti cu un plan bine întocmit în minte şi nu te laşi până nu îl pui în aplicare. Fie că vor sau nu, alţii sunt nevoiţi să te urmeze.

Fecioară: Lasă timiditatea şi prezintă-ţi ideile celorlalţi. A venit timpul să ieşi în centrul scenei şi să arăţi ceea ce eşti capabil să faci.

Balanţă: Nu prea ai astâmpăr, azi. Simţi că ai energia de a face multe, dar nu prea ştii ce ar trebui să faci. Sfaturile altora nu te ajută prea tare.

Scorpion: Tensiunile acumultate în familie în ultima vreme izbucnesc azi. Pregăteşte-te pentru discuţii aprinse, dar urmate de împăcare.

Săgetător: Ar trebui să încerci să treci peste suspiciunea pe care o ai faţă de fiecare persoană străină care te abordează. Nu toţi îţi vor răul.

Capricorn: Se ivesc oportunităţi în viaţa profesională pe care dacă nu le fructifici acum, nu se mai întorc. Fii cu ochii în patru şi gata de acţiune.

Vărsător: Te poţi trezi în situaţii delicate din care vrei să ieşi folosind o minciună nevinovată. Nu face asta. Spune adevărul oricât ai vrea să-l eviţi.

Peşti: Îţi încerci mâna cu nişte îndeletniciri noi şi constaţi că totul îţi iese foarte bine. Nu te considera un expert prea repede, însă.

Subiecte în articol: horoscop
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri