Jurnalul.ro Cultură Carte ICR organizează prezența României cu stand național și program literar la Târgul Internațional de Carte de la Beijing 2024

ICR organizează prezența României cu stand național și program literar la Târgul Internațional de Carte de la Beijing 2024

de Magdalena Popa Buluc    |   

România este prezentă la Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF 2024), cel mai important eveniment de profil de pe continentul asiatic. Peste 200 de volume, materiale de promovare a literaturii române, precum și o întreagă serie de manifestări dedicate tuturor categoriilor de public vor anima standul României (E1.A20), organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții și ICR Beijing, la cea de-a XXX-a ediție a târgului, desfășurată în perioada 19-23 iunie 2024 la China National Convention Center.

Concepută în spiritul sloganului „Romania – stories unfolding”/„România – povești în desfășurare”, participarea la acest eveniment de anvergură constituie o invitație la descoperirea unei creații literare valoroase, componentă esențială a culturii române. Pe parcursul celor cinci zile, toți cei interesați sunt așteptați la o incursiune în universurile multiple din cărțile scriitorilor români.

„Numărul titlurilor și al editurilor, manifestările zilnice, diversitatea tematică (cu exemple din toate zonele literare și academice), precum și contactele și contractele cu partea chineză ne susțin convingerea că putem face mai mult, mai bine și mai diversificat pe diversele piețe ale lumii, în cazul acesta pe zona asiatică, extrem de bogată și ofertantă. Am speranța că, la sfârșitul Târgului, vom spune că ne-am făcut încă o dată datoria de emisari ai culturii române”, a declarat Liviu Sebastian Jicman, președintele ICR.

Seria de volume disponibile anul acesta la standul național ilustrează diversitatea pieței de carte din România și dorința editurilor autohtone de a-și face cunoscută activitatea în China. Editorii, agenții literari, traducătorii și toți specialiștii din industria cărții de pe continentul asiatic, precum și toate categoriile de cititori vor găsi aici reviste, albume și volume de diferite genuri, având astfel ocazia de a se informa cu privire la cele mai recente apariții editoriale și cele mai importante tendințe din cultura scrisă din România. Expoziția de la stand cuprinde atât volume de ficțiune, cât și lucrări din sfera vastă a nonficțiunii - artă, istorie, economie -, precum și cele mai recente ediții în limba chineză ale unor cărți românești. Sunt expuse și pot fi consultate lucrări publicate la editurile Cartier, Corint, Crime Scene Press, Editura ICR, Editura Academiei Române, Humanitas, Ideea Europeană, Integral și Limes.

Programul de la standul României include lansări și prezentări de carte, dezbateri literare, mese rotunde și sesiuni de autografe. Pe toată durata târgului se vor desfășura evenimente menite să contribuie la promovarea culturii române, cu precădere a literaturii române traduse în limba chineză, dar și întâlniri de lucru la standul unor mari edituri autohtone – Editura Enciclopedia din Beijing, Grupul Editorial Liaoning și Shandong Education Press.

Conferința-dialog cu tema Literatura română astăzi va avea loc sâmbătă, 22 iunie, la ora 14:00. La eveniment vor lua parte Ștefan Baghiu, critic literar, lector universitar doctor la Facultatea de Litere și Arte de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, și Bogdan Crețu, critic literar, scriitor, profesor universitar doctor la Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, precum și Liviu Țăranu, directorul ICR Beijing, în calitate de moderator. Două lucrări publicate recent cu sprijinul ICR prin programul Publishing Romania, care oferă finanțare pentru proiectele editoriale destinate promovării culturii și civilizației românești în străinătate, vor fi lansate la BIBF 2024: vineri, 21 iunie, la ora 11:00, se va lansa ediția în limba chineză a volumului Vremea vine dintr-o scoică de Aura Christi, traducere de Ding Chao, și sâmbătă, 22 iunie, la ora 16:00, volumul în limba chineză Povești și povestiri de Ion Creangă, traducere de Laura Călin.

Cu peste 2500 de expozanți din numeroase țări și regiuni ale lumii, jumătate fiind din Europa, Târgul Internațional de Carte de la Beijing este, ca anvergură, una dintre cele mai importante manifestări de profil din lume. De-a lungul celor 29 de ediţii anterioare, și-a consolidat statutul de vector al pieţei de carte pe continentul asiatic, devenind unul dintre cele mai mari târguri din lume. El este, totodată, una dintre cele mai performante platforme de negociere şi tranzacţionare a drepturilor de autor, a importului şi exportului de publicaţii, precum şi de promovare a produselor editoriale. Evenimentele desfășurate sub umbrela BIBF se bucură de o largă reflectare în presa chineză şi în cea internațională, fiind diseminate pe larg atât în publicațiile de specialitate, în revistele culturale, cât şi în media audiovizuală.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri