„Ilarie Voronca a debutat sub semnul simbolismului trecut din copt, cu poeme de sanatoriu, crepusculare. Primul volum, «Restriști» (1923), se deosebește de elegiile autumnale ale lui Vinea & Co prin imaginistica luxuriantă care îl va consacra. Colaborările la «Contimporanul» și «Punct» îl lansează în avangardă (mentor pentru Stephan Roll sau cumnatul Mihail Cosma). În 1925, Voronca scoate în număr unic revista 75 HP, omagiu experimental adus Dadaismului defunct. Tot în 1925 publică revista Integral, activă până în 1928 și definitorie pentru dinamismul «anilor nebuni»”, socotea criticul și istoricul Paul Cernat, biograf pasionat și pasionant al literaturii române.
Drept și poezie la Paris
„Suita de manifeste - sesiza profesorul Paul Cernat - face din Ilarie Voronca cel mai creativ producător în materie. Un exemplu e «pictopoezia», lansată împreună cu prietenul Victor Brauner. Textele programatice vor fi reunite de Ion Pop în volumul Act de prezență (volumul din 1932 are o altă configurație), iar poemele fazei constructivist-futuriste - în volumul Invitație la bal (1931). O culegere de prozopoeme și articole, A doua lumină, e relevantă pentru opțiunile sale artistice (1930)”. Și câteva amănunte despre bărbatul și pelegrinul (în scopuri de formare educațională) Voronca: „Căsătorit cu Colomba, fiica doctorului Ernest Spirt și sora futuristului Mihail Cosma, aka suprarealistul francez Claude Sernet, Ilarie ajunge la Paris pentru studii de Drept (n.m. - nu va profesa niciodată). Capătă acceptul de a edita o colecție de poezie (Integral), unde apar plachete ale prietenilor din țară (bogzianul «Jurnal de sex» sau «Poeme în aer liber» de Roll). Rezultatul acestei experiențe pariziene e «Ulysse», cel mai valoros volum de versuri din perioada românească, replică la poemul «Zone» al lui Apolinnaire și epopee lirică a metropolei, pe fundalul unor viziuni franciscane”.
Imnuri dedicate cartofului
În continuare, urmând luminițele aprinse de profesorul Cernat: „Influența lui Francis Jammes îl leagă pe Voronca de Fundoianu și Ion Pillat prin «poezia roadelor», prilejuindu-i nu doar imnuri dedicate cartofului și pieței de legume, ci și volume întregi: franciscanul «Plante și animale. Terase» (1929). Există la el o predilecție pentru poemul monografic («Colomba», 1927, «Brățara nopților», 1929, «Zodiac», 1930 ș.a.). După ce, în manifestul Coliva lui moș Vinea din «unu», marchează ruptura de revista Contimporanul, Ilarie intră în conflict și la «unu» cu Sașa Pană și Roll, ca urmare a angajării în Ministerul Informațiilor din guvernul Iorga și a premierii volumului Incantații de către Societatea Scriitorilor Români”. Mai mult: „Singurul care-l apără pe emotivul «Edi» e prietenul Geo Bogza. Rămânând o vreme angajat guvernamental român, se expatriază definitiv în Franța în 1933, din cauza persecuțiilor antisemite. Volumul whitmanian «Petre Schlemihl» e singurul în care identitatea de «evreu rătăcitor» e asumată, și primul în care lirica de protest social e manifestă; alte plachete («Patmos») valorifică recuzita creștină, apocaliptică”.
Rândaș în Pirinei, apoi director la Radiodifuziunea franceză
Printre ultimele aprecieri: „Mult limpezită, opera sa din Franța e la fel de amplă; pe lângă noi volume de versuri, unele excepționale («Poèmes parmi les hommes», «La Poésie commune», «Amitié des choses», «Beauté de ce monde» ș.a.), a publicat și volume de proză (fantezistele «Lord Duveen ou l’invisible à la portée de tous», «L’interview» etc.). Poemele franceze - superioare uneori celor excesiv imagistice din România - sunt animate de un profetism umanitar. În timpul războiului, angajat în maquis-ul Rezistenței, lucrează ca rândaș în Pirinei. După 1944, Ilarie Voronca e numit director al departamentului în limba română al Radiodifuziunii franceze, calitate în care va fi primit triumfal cu prilejul ultimei vizite la București (1946). Ca asistent al lui Mario Roques din 1934, a fost un promotor constant al literaturii române în Franța”.
„Mic manual de fericire perfectă”. Ce ironie!
La final, câteva tușe formidabile: „Îndrăgostit după divorțul de Colomba de o «diabolică Rovena» din România și neconsolat că aceasta n-a vrut să-l urmeze în Franța, Ilarie Voronca se sinucide (simbolistică teribilă!) prin autogazare pe 8 aprilie 1946. Documente inedite ale acestui episod au fost editate recent într-un «Jurnal al sinuciderii». Ecou al pasiunii pentru magia folclorică, dar și al obsesiei morții, Voronca a tradus în colaborare cu Jacques Lassaigne un volum cu bocete românești culese de Constantin Brăiloiu («Les Chants du mort»), apărut postum. A elaborat (fără să-l finalizeze) și un «Mic manual de fericire perfectă», editat de fosta soție”. Concluzia: „Un poet de prim ordin, dincolo de orice încadrări”.
Voiajul care i-a ucis iubirea și i-a înviat moartea
„Jurnalul sinuciderii” (volum tradus și îngrijit de Vladimir Pană; apărut în 2016 la Editura Tracus Arte) dezvăluie frământările și angoasele extraordinare ale poetului din ultimele luni de viață, când, îndrăgostit nebunește de o femeie care nu-l mai dorea (Rovena), Ilarie Voronca se întoarce în țara a cărei societate îl marginalizase nu de mult, tocmai pentru acest amor imposibil. „Poetul, căruia prietenii îi spuneau Edy, vine în România să-și revadă iubita, de care stătuse despărțit timp de șase ani lungi, și s-o ia alături de el în Franța - releva Bogdan-Alexandru Stănescu într-un text găzduit de revista Observator cultural (nr. 858, 2017). Nucleul dur al jurnalului îl constituie lungul drum cu vaporul, de la Constanța la Marsilia, alături de o femeie care nu-l mai iubește și care-i mărturisește, într-un final, pasiunea pentru un bărbat cunoscut în lungii ani ai războiului. Suferința celui care scrie jurnalul este atroce, iar ceea ce face ca rândurile respective să iasă dintr-un ridicol absolut este chiar conștientizarea penibilului în care se află cel care scrie”, comenta Bogdan-Alexandru Stănescu.
Gemete (pseudo)senzuale la Istanbul
În completare: „«Febra» diaristului îl face să simtă monstruos, să selecteze din tot ce-l înconjoară doar obiectul pasiunii, lăsând în umbră tot ceea ce ar fi făcut deliciul unui călător obișnuit. Istanbulul nu e altceva decât scena unei scene extreme de gelozie, o furtună cumplită e resimțită doar ca fundal al gemetelor pseudosenzuale ale Rovenei («Rovena, pe patul de deasupra geme încetișor. Aha! Marea o lovește cu bicele ei. Ea geme, Rovena, și durerea ei mă liniștește puțin. Marea o biciuiește. Toată noaptea, marea a bătut-o pe Rovena și gemetele ei aveau ceva de plăcere sexuală.»)”. Sărmanul poet! O ultimă observație a lui Stănescu: „Interesant este că respectivul jurnal a fost transcris, corectat și îngrijit ca pentru publicare: autorul său a știut că moartea sa va resemantiza aceste pagini”.
Femeia-fum
Ultimele gânduri notate de Ilarie Voronca în „Jurnalul sinuciderii” rămân tulburătoare: „Nu, nu există nimic consistent în femeia asta. Brațele ei, părul ei, surâsul ei nu sunt decât fum! Nu e posibil să le păstrezi în mâini. Ea e acolo în cameră ca bâzâitul neînfrânat al unei albine, dar albina nu-i nicăieri... Da, știu, există coapsele, pântecele, curba mătăsoasă a sânilor. Dar ce efort de imaginație îți trebuie pentru asta”.
„Nimic nu va întuneca frumuseţea acestei lumi”
Ilarie scria, la un moment dat, atât de încurajator despre frumusețe, încât surprinde poate gestul disperat prin care și-a curmat zilele. Dar să redăm, mai bine, câteva versuri edificatoare:
„Nimic nu va întuneca frumuseţea acestei lumi,
Plânsetele pot inunda toată viziunea. Suferinţa
Poate să-şi înfingă ghearele în gâtlejul meu. Răcnetul,
Amărăciunea pot să ridice ziduri de cenuşă,
Lașitatea, ura pot să-şi întindă noaptea.
Nimic nu va întuneca frumuseţea acestei lumi”.
119 ani s-au împlinit pe 30 decembrie 2022 de la nașterea poetului Ilarie Voronca
„Ilarie Voronca a debutat sub semnul simbolismului trecut din copt, cu poeme de sanatoriu, crepusculare”, Paul Cernat, critic literar
„Mă îndoiesc să fi existat cândva un paradis pământesc. Dar am convingerea profundă că e pe cale să se înfăptuiască”, Ilarie Voronca
„Rămânând o vreme angajat guvernamental român, Ilarie se expatriază definitiv în Franța în 1933, din cauza persecuțiilor antisemite”, Paul Cernat, critic literar
„Îndrăgostit după divorțul de Colomba de o «diabolică Rovena» din România și neconsolat că aceasta n-a vrut să-l urmeze în Franța, Voronca se sinucide prin autogazare”, Paul Cernat, critic literar