Artista are 87 de ani și s-a retras de pe scenă în ultimii ani iar în prezent se confruntă cu probleme de sănătate.
Soțul său, Andrei Ionescu, a oferit detalii despre starea acesteia, menționând că se simte foarte slăbită.
„Ileana este internată în spital, de o săptămână. S-a simțit extrem de slăbită și am sunat la salvare să vină să vadă ce are. Așa că după un consult medical, cei de pe salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital, să se interneze, pentru a o întări puțin, după care marți o externează, o să iasă din spital și totul o să fie ok.
Am vorbit și la spital și mi s-a zis că au doctorii grijă de ea, i-au pus și o perfuzie să fie mai bine, și am toată încrederea că o să fie așa. Acum, după ce s-a internat Ileana la spital, nu am rămas singur acasă, ci cu femeia pe care am angajat-o să aibă grijă de casă”, spune Andrei Ionescu, soțul actriței, potrivit Realitatea Plus.
Medicii sunt optimiști cu privire la evoluția stării de sănătate a actriței. Ileana Stanaa Ionescu își dorește să se refacă rapid pentru a reveni acasă, notează spynews.ro.