Jurnalul.ro Ştiri Externe Exporturile de energie ale Rusiei în China explodează. Creșteri de peste 50% în ultimul an

Exporturile de energie ale Rusiei în China explodează. Creșteri de peste 50% în ultimul an

de Redacția Jurnalul    |   

Rusia a exportat energie în China în valoare de 88 de miliarde de dolari în ultimul an, ceea ce înseamnă o creștere de circa 50%, arată datele Bloomberg.

După începutul războiului din Ucraina, la 24 februarie 2022, livrările de gaze naturale, petrol și cărbune rusești către China s-au majorat cu circa 50%, de la 57 de miliarde de dolari, anterior. 

Astfel că Rusia a fost principalul furnizor de petrol al Chinei în intervalul februarie 2022 - februarie 2023, depășind Arabia Saudită, al doilea furnizor de cărbune, după Indonezia, şi al treilea de gaze naturale lichefiate, după Australia şi Qatar. Însă datele nu includ livrările de gaze naturale din Rusia prin conducte. 

Prin urmare, livrările de petrol rusesc au ajuns la 89,3 milioane de tone, în perioada analizată, de la 78,4 milioane de tone anterior. Achiziţiile de gaze lichefiate din Rusia au crescut cu 52%, la 6,86 milioane de tone, iar importurile de cărbune s-au majorat cu 33%, până la 76,4 milioane de tone.

Totodată, China a dublat importurile de aluminiu din Rusia, creșterea fiind de 94%, ajungând la 538.607 tone.

Subiecte în articol: China Rusia energie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri