Jurnalul.ro Sport Nouă persoane împușcate în urma unei altercații produse după victoria echipei Denver Nuggets în NBA

Nouă persoane împușcate în urma unei altercații produse după victoria echipei Denver Nuggets în NBA

de Redacția Jurnalul    |   

Nouă persoane au fost împușcate în timpul unei altercații care s-a produs în apropierea sălii de sport din Denver, la puțin timp după victoria echipei locale în campionatul american de baschet.

Împușcăturile au avut loc pe Market Street, în apropiere de Ball Arena, unde echipa de baschet a orașului, Denver Nuggets, a câștigat luni seară primul său campionat național., potrivit BBC

Poliția a comunicat că „mai multe focuri de armă au fost trase în timpul unei altercații în care au fost implicate mai multe persoane" și a anunțat că a deschis o „anchetă complexă".

Nouă persoane au fost rănite, iar trei dintre victime sunt în stare critică, a mai anunțat poliția pe Twitter. Un suspect a fost împușcat și se află în custodia poliției.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliție din Denver, Doug Schepman, a declarat că împușcăturile au avut loc la aproximativ trei ore și jumătate după meci și că mulțimea s-a dispersat, potrivit CBS Colorado

Mii de fani au sărbătorit pe străzi victoria istorică a echipei lor. Denver Nuggets a învins luni seară pe Miami Heat cu 94-89 și a obținut primul tilu NBA din istorie.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: impuscaturi victime denver
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri