Jurnalul.ro Cultură Carte În vreme de război, cresc vânzările de cărți despre Rusia

În vreme de război, cresc vânzările de cărți despre Rusia

de Diana Scarlat    |   

Se știe că în orice război sunt și unele afaceri care prosperă. De data aceasta, în afară de mass-media și social-media, cărțile se caută, în contextul unei situații aproape necunoscute pentru majoritatea populației.

Dintr-odată, Rusia a devenit subiectul principal de discuții, iar mulți români caută atât informație, cât și beletristică, pentru a completa imaginea de ansamblu asupra situației. Editurile vin în sprijinul nevoilor publicului cititor, cu titluri noi sau cu reeditarea unora care deja existau pe piața românească, iar cărțile se vând ca pâinea caldă.

Cărțile despre Rusia și Vladimir Putin au devenit bestseller, în ultima perioadă. Editurile au pachete speciale, iar librăriile online fac și ele promoții. O Rusie a ororilor, secrete povestite de agenți secreți și descrieri menite să înfioare cititorii sunt acum cele mai căutate subiecte care mișcă piața de carte din România, după o perioadă de amorțire. Anticipând cererea din partea cititorilor, din perioada următoare, Editura Rao a lansat un pachet, la sfârșitul lunii ianuarie, denumit „În lumea lui Putin”, cu trei titluri mai vechi, dar de actualitate: „Din Rusia, cu sânge”, „Țara lui Putin, o călătorie în Rusia reală” și „Ruleta rusească”. „Din Rusia, cu sânge”, de Heidi Blake, este un adevărat thriller care examinează detaliat puterea lui Putin în Europa și Statele Unite. Este o carte care îi captivează pe amatorii de dezvăluiri îngrozitoare despre serviciile secrete ruse, oligarhi și asasinate, despre afaceri necunoscute și groaza spionilor occidentali care urmăreau imposibilitatea guvernelor lor de a se opune în fața rușilor. „Pe baza unei vaste comori constituite din documente nepublicate, dovezi aruncate de către poliție și interviuri cu sute de surse din interior, această investigație mondială dezvăluie una dintre cele mai importante și îngrozitoare povești geopolitice ale vremii noastre”, spune editorul.

Ce e în sufletul rușilor

„Țara lui Putin, o călătorie în Rusia reală”, de Anne Garrels, e bazată pe mai bine de două decenii în care autoarea a fost corespondent NPR, în descrie orașul Celeabinsk - fosta inimă a programului nuclear rusesc. Anne Garrels a avut, astfel, posibilitatea de a înțelege viața de zi cu zi a cetățeanului rus obișnuit, precum și o perspectivă pe care Moscova nu i-ar putea da-o nimănui. Celeabinsk, la a cărui periferie alternează sate în paragină, râuri cu ape mânjite de steril, fabrici închise și lacuri superbe, dar pe lângă care un contor Geiger cârâie amenințător, poate fi considerat un microcosmos al Rusiei postsovietice. „Nu plecăm de aici. E căminul nostru, spunea unul dintre cei intervievați. Și, oricum, nu ne-ar cumpăra nimeni casele”. Profund rănită de autoflagelarea postcomunistă și de crahul economic, de faptul că se consideră învinsă în fața unui NATO care promitea că nu vor exista învingători și învinși și, mai nou, de sancțiuni și de scăderea prețului petrolului, Rusia reală a suferit îndelung, devenind un mediu propice pentru clici și corupție. Scriitoarea a reușit să surprindă societatea rusă care trece cu vederea multe dintre preocupările și problemele Occidentului, căutându-și stabilitatea în identitatea proprie și în liderul recunoscut și asumat de cei mai mulți dintre ruși, Vladimir Putin, perceput drept eroul salvator, în consonanță cu tradiția și cu mentalitatea poporului rus.

Amestecul în alegerile din SUA

„Ruleta rusească - Povestea secretă a războiului lui Putin contra Americii și pentru alegerea lui Donald Trump”, de Michael Isikoff și David Corn, este povestea unui scandal politic fără precedent: amestecul Rusiei în procesul electoral american. Volumul prezintă povestea șocantă a relației dintre Donald Trump și Vladimir Putin, surprinzând toate aspectele esențiale cuprinse între momentul iunie 2013, când magnatul american își exprima pe Twitter dorința de a deveni „noul cel mai bun prieten” al președintelui rus, și felicitările pe care omul forte de la Kremlin i le-a transmis lui Trump, în noiembrie 2016, ca urmare a câștigării alegerilor prezidențiale din Statele Unite ale Americii. „Incredibila, cumplita descriere a atacului Moscovei asupra democrației americane, ca parte a unei operațiuni secrete de influențare a alegerilor din SUA și de sprijinire a lui Donald Trump în câștigarea cursei pentru Casa Albă”, scrie New York Times despre această carte. Amestecul în procesul electoral al SUA a fost dezmințit în permanență de Kremlin, dar inutil, din moment ce nimeni nu crede varianta prezentată de Rusia.

Clasicii literaturii revin în actualitate

În același timp se poate observa și o mișcare de rezistență a celor care caută cu precădere autori ruși, în timp ce aproape toată planeta se răzbună pe etnicii ruși și pe cultura rusă, în contextul războiului. Librăriile online au lansat deja oferte speciale pentru cărțile clasicilor ruși. Promoțiile au invadat și spațiul online, cu pachete dedicate celor care acum vor să-și completeze biblioteca sau să citească literatura deja respinsă de Occident. Începând cu 1840, până în primele decenii ale secolului XX, marii scriitori ruși au creat capodopere care plasează literatura rusă în topul creației universale: Turgheniev (1818-1883), Tolstoi (1828-1910) și Dostoievski (1821-1881), Cehov (1860-1904), Gogol (1909-1852), Bulgakov (1891-1940), Platonov (1891-1951) și Soljenițîn (1918-2008) revin în actualitate, în plin „cancel culture”. Una dintre cărțile mai puțin cunoscute ale literaturii ruse, „Garda Albă”, de Mihail Bulgakov, a fost reeditată de Polirom, după o absență îndelungată din librării. Este o carte despre fuga rușilor din calea invaziei bolșevice care a-nceput în 1917, despre speranțele celor care așteptau să fie salvați de Țarul Nicolae al doilea și retragerea rușilor albi spre Ucraina, unde s-a format mișcarea de rezistență, la începutul secolului trecut.

Unul dintre efectele războiului: oamenii vor să citească mai multe cărți. Editurile și librăriile vin în întâmpinarea nevoii publicului cititor cu promoții spectaculoase.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri