Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA, aproape în incapacitate de plată: "Sigur că ruşii şi chinezii vor încerca să exploateze această situaţie"

SUA, aproape în incapacitate de plată: "Sigur că ruşii şi chinezii vor încerca să exploateze această situaţie"

de Redacția Jurnalul    |   

China şi Rusia ar putea profita de pe urma eventualei intrări a Statelor Unite în incapacitate de plăţi, avertizează congresmanul democrat Jim Himes, membru al Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, informează publicaţia The Hill.

"Sigur că ruşii şi chinezii vor încerca să exploateze această situaţie", a declarat Jim Himes într-un interviu acordat postului de televiziune CNN.

"Ştiţi, Statele Unite nu au mai fost niciodată aproape de intrarea în incapacitate de plăţi, deci ne este greu să ne imaginăm cum ar arăta o astfel de situaţie. Dar, desigur, ar putea fi catastrofal. Sincer, încrederea şi credibilitatea SUA reprezintă fundaţia pe care este construit sistemul financiar global. Se pot întâmpla tot felul de lucruri dacă această fundaţie va fi pusă sub semnul întrebării", a argumentat Himes.

"Poziţia dolarului american ca monedă globală de rezervă s-ar putea eroda. Lumea ar putea începe să investească în Marea Britanie sau în Uniunea Europeană, mai degrabă decât în Statele Unite. Trebuie să apară o soluţie în următoarele săptămâni", a insistat Jim Himes.

Preşedintele Joseph Biden, membru al Partidului Democrat, i-a criticat vehement, vineri, pe unii politicieni republicani, acuzându-i că vor să genereze o criză prin tergiversarea deciziei de suplimentare a pragului datoriei suverane. "Republicanii sunt divizaţi în privinţa plafonării datoriei suverane", a afirmat Biden, acuzându-i pe politicienii republicani apropiaţi de fostul preşedinte Donald Trump că impun "reduceri bugetare drastice". "Ultimul lucru de care are nevoie ţara este o criză fabricată", a afirmat Biden. Liderul de la Casa Albă este nemulţumit de faptul că republicanii condiţionează acceptarea suplimentării pragului datoriei suverane de reduceri bugetare. "Cele două chestiuni nu au nicio legătură. Dacă îţi plăteşti sau nu datoria nu are nicio legătură cu volumul bugetului", a susţinut Biden, care cere finanţări masive pentru o serie de programe sociale şi ecologice.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a avertizat în mod repetat că Statele Unite riscă să intre în incapacitate de plăţi în cazul în care Congresul nu aprobă creşterea plafonului datoriei suverane. Intrarea în incapacitate de plăţi "s-ar putea produce pe 1 iunie", a avertizat recent Janet Yellen. În contextul crizei, preşedintele Biden l-a sunat recent pe Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, şi l-a invitat să vină la o reuniune convocată la Casa Albă pe 9 mai. Au fost invitaţi la reuniune şi Hakeem Jeffries, liderul grupului democrat din Camera Reprezentanţilor, precum şi Chuck Schumer, liderul grupului democrat din Senat, şi Mitch McConnell, liderul grupului republican din Senat. Preşedintele Biden "va sublinia că acţiunile de evitare a intrării în incapacitate de plăţi trebuie adoptate imediat de către Congres, fără condiţii", a afirmat un oficial de la Casa Albă, sub protecţia anonimatului. Preşedintele SUA nu este de acord cu nicio condiţie formulată de liderii republicani din Congres. Va accepta eventuale reduceri de cheltuieli bugetare federale abia după evitarea actualei situaţii de criză.

Kevin McCarthy, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a propus, la jumătatea lunii aprilie, o suplimentare cu 1.500 de miliarde de dolari a pragului datoriei suverane, dar a condiţionat planul de reducerea cheltuielilor bugetare. Kevin McCarthy a anunţat că va continua negocierile cu Administraţia Biden pe baza unui plan de creştere a pragului datoriei suverane cu 1.500 de miliarde de dolari, dar a cerut limitarea cheltuielilor bugetare discreţionare la nivelul anului fiscal 2022, plafonarea la 1% a majorării deficitului bugetar, reactivarea fondurilor necheltuite în pandemie şi respingerea legii finanţărilor destinate Serviciului Veniturilor Interne (IRS). De asemenea, McCarthy ar vrea suspendarea facilităţilor aprobate de preşedintele Biden privind creditele pentru învăţământul superior public şi anularea creditelor fiscale acordate prin Legea reducerii inflaţiei.

Statele Unite au atins din ianuarie plafonul de îndatorare suverană fixat la 31.400 de miliarde de dolari, dar Departamentul Trezoreriei a continuat efectuarea plăţilor prin acţiuni excepţionale de gestionare a resurselor existente şi a cheltuielilor.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incapacitate de plata sua China Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri