Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu în Alba. Biserica Penticostală din Șard a fost cuprinsă de flăcări

Incendiu în Alba. Biserica Penticostală din Șard a fost cuprinsă de flăcări

Biserica Penticostală din Şard, o localitate situată în apropiere de Alba Iulia, a fost cuprinsă de flăcări în urma unui incendiu provocat, în noaptea de joi spre vineri, de o sobă lăsată nesupravegheată sau supraîncălzită.

Detaşamentului de Pompieri Alba Iulia a acţionat, într-o primă fază, cu două autospeciale cu apă şi spumă, ulterior fiind suplimentate forţele cu încă o autoscară mecanică de 42 metri şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările care cuprinseseră clădirea erau deja înalte de câţiva metri.

"În urma incendiului generalizat care s-a manifestat la clădirea bisericii au ars aproximativ 250 metri pătraţi, fiind afectate acoperişul, pereţii şi toate elementele de mobilier din interior", au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Potrivit acestora, cauza probabilă de producere a incendiului a fost un "mijloc de încălzire nesupravegheat sau supraîncălzit" (sobă).

AGERPRES

Subiecte în articol: incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri