Jurnalul.ro Cultură Începe turneul Vioara lui Enescu la sate

Începe turneul Vioara lui Enescu la sate

Turneul Vioara lui Enescu la sate a ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediție și va începe în două sate din județul Bistrița-Năsăud: joi, 27 octombrie, în Căianu Mic, iar vineri, 28 octombrie, în Prundu Bârgăului.

După 10 ani de călătorii prin țară alături de pianistul Horia Mihail, anul acesta violonistul Gabriel Croitoru a invitat-o pe fiica sa, Simina Croitoru, să ducă muzica clasică împreună în satele şi comunele din România, dar și pe scenele unor mari orașe din țară, urmând ca la finalul turneului, la Ateneul Român din București, să li se alăture și pianistul Horia Mihail. 

În timp ce repetă împreună cu fiica sa programul turneului de anul acesta, violonistul Gabriel Croitoru rememorează cum a început totul acum zece ani: 

Îmi amintesc că era 2012 când am început acest turneu. Ne propusesem, asemenea lui George Enescu, să străbatem țara și să dăruim muzica noastră oamenilor care nu au acces la astfel de spectacole. Unul dintre concerte a fost într-un sat de lângă București, localnicii fuseseră trimiși de preotul din sat la Căminul Cultural să ne asculte. Printre ei, o mamă cu șapte copii, cel mai mic avea vârsta de acum a nepoțelei mele. Și acum mă emoționez când îmi amintesc cu câtă atenție și drag au ascultat copiii recitalul nostru și cum îmi mulțumea mama la final. Atunci am știut că este bine ceea ce facem și că vom continua să ducem Marea Muzică acolo unde nimeni nu se gândește la ea.

Turneul va trece prin sate și orașe din județele Bistrița-Năsăud și Arad și se va încheia cu un recital extraordinar la Ateneul Român, în București, în seara de 19 noiembrie, unde celor doi violoniști li se va alătura și pianistul Horia Mihail. 

Simina Croitoru a început studiul instrumentului la 5 ani, cu mama sa, Ioana Croitoru. A lucrat cu Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat în ciclul de licență și în cel de master la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în anul 2020 a obținut titlul de doctor în muzică. A câștigat importante premii la competiții naționale și internaționale și a susținut numeroase concerte în compania tuturor filarmonicilor din țară, dar și alături de orchestre simfonice din străinătate - Austria, Germania, Finlanda, Mexic, China etc. Din anul 2016 și-a început cariera didactică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.


Prof. univ. dr. Gabriel Croitoru este violonistul care a câștigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu, instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”. Este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: Vioara lui Enescu george enescu turneu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri