Jurnalul.ro Editoriale Închiderea tarabelor și deschiderea urnelor

Închiderea tarabelor și deschiderea urnelor

de Dan Constantin    |   

Închiderea piețelor dă o lovitură puternică Guvernului PNL, care nu poate justifica eficiența unei asemenea măsuri. Blocarea comerțului cu legume și fructe stârnește revolta miilor de piețari care trăiesc din mica lor afacere. Fiecare tarabă închisă înseamnă blocarea bruscă a sursei de venit nu doar pentru micul comerciant, ci lovește și în amonte, și în aval. Producătorii agricoli cu mici suprafețe, adică majoritatea țăranilor get-beget, rămân cu roadele toamnei în bătătură. Un an agricol dezastruos din cauza secetei are un final catastrofal. Sunt loviți la buzunar și cumpărătorii care se aprovizionau din piețe. Trimiterea lor spre marile magazine, unde legumele și fructele sunt mai scumpe, mărește cheltuielile și așa strict drămuite ale familiilor cu venituri modeste. Pentru mulți dintre pensionari, clientela de bază a piețelor agroalimentare, bugetele sunt date peste cap. Cei care își strigă revolta și nemulțumirile consideră că blocarea piețelor este o măsură discriminatorie față de micile afaceri ale românilor, luată exclusiv în avantajul lanțurilor de supermarketuri. Pandemia a accentuat și mai puternic sărăcia din România, țară plasată pe locul 31 în Europa după puterea de cumpărare. Haosul care însoțește mutarea tarabelor din piețele închise în spațiile deschise limitrofe arată harababura din Palatul Victoria. Președintele Klaus Iohannis a anunțat primul că se vor închide piețele: a prezidat ședința de guvern în care s-a formalizat indicația. Bulversarea pe care o produce acest ordin stupid, cu grele consecințe pentru viața oamenilor, este asociată cu planul politic fixat de președinte pentru alegerile parlamentare. Închiderea tarabelor și deschiderea urnelor arată drumurile diferite pe care circulă populația cu sacoșa goală și politicienii păziți de SPP.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri