Jurnalul.ro Ştiri Externe INFECTAREA CU VIRUSUL ZIKA se poate DIAGNOSTICA cel mai eficient prin analiza urinei

INFECTAREA CU VIRUSUL ZIKA se poate DIAGNOSTICA cel mai eficient prin analiza urinei

Diagnosticarea virusului Zika printr-o analiză de urină este mai eficientă decât printr-o analiză de sânge, fapt ce ar putea facilita procesul de depistare, potrivit datelor publicate marţi de autorităţile medicale din SUA, informează agenţia EFE.

Potrivit Centrului de control şi prevenire a bolilor din SUA (Centers for Disease Control and Prevention, CDC), la mulţi pacienţi nu a fost posibilă detectarea unor urme ale virusului în probele de sânge la o săptămână după contractarea bolii.

În schimb, în analiza de urină se pot găsi urme ale virusului şi după două săptămâni de la prezentarea primelor simptome.

Totuşi, CDC recomandă utilizarea ambelor analize pentru a detecta prezenţa virusului, în funcţie de când s-au făcut simţite primele simptome.

Virusul Zika se transmite în principal prin înţepătura ţânţarului Aedes aegypti, dar s-a dovedit că poate fi transmis şi prin fluide corporale, precum urina, sângele, lichidul seminal, lichidul amniotic şi saliva.

Virusul Zika nu provoacă în general o boală mortală, dar prezenţa sa la femeile însărcinate a fost asociată cu apariţia cazurilor de microcefalie la nou-născuţi, mai notează EFE. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri